Un roman… în limba pisicilor
Editura prezintă cartea astfel: „Miau miau miau miau miau, miau. Miau miau miau miau. Miau? Miau”.
Sam Austen a creat o lucrare dedicată felinelelor, descrisă drept „o explozie expansivă, un flux de conștiință interpretabil doar de către pisici, care poate fi o satiră zgomotoasă și convingătoare ce contestă sistemul literar și conceptul însuși de limbaj”.
Cartea nu a fost încă tradusă în limba română, însă poate fi găsită în limba engleză pe platformele specializate, cu prețuri între 88 și 141 de lei.
Are 346 de pagini și poate fi lecturată… cu mare atenție, împreună cu companionul tău păros.
Recenzii amuzante care te fac să râzi
Pisicile par să fie adevărate critici literari. Iată cum descrie un cititor experiența alături de motănelul său, pe Goodreads:
„Am citit Miau împreună cu pisica mea. M-a ajutat la toate traducerile. Ne-a plăcut și dorim mai mult. Sunt mamă de pisică și vreau mai mult”.
Alții sunt ironici: „Această carte m-a ajutat să înțeleg mai bine pisica mea (care, apropo, este imaginară) și limbajul pisicilor. Acum vorbesc fluent miau miau. Pisica mea a promis că nu va mai zgâria obiecte la întâmplare și eu am promis că-i voi face masaj în fiecare zi. Totul datorită lui Sam Austen. miau miau miau miau miau, ca semn de recunoștință”.
Pe Goodreads, lucrarea are aproape 600 de recenzii și nota 4,25 din maxim 5 puncte.
De asemenea, pentru cei interesați de audiobook-uri, Miau este disponibil și în formă audio: 14 ore și 21 de minute, narată chiar de autor. Recomandarea este să ascultați mai întâi fragmentul gratuit, deoarece experiența poate fi… surprinzătoare: „Nu cumpărați cartea fără să ascultați eșantionul! Este imposibil de clasificat: autobiografie? Ficțiune? Istorie? Nu știu”.
Potrivit platformei Amazon, autorul Sam Austen este lingvist certificat în domeniul felin și fost profesor de psihologie feline la Universitatea Medicală Golden State. De asemenea, el realizează podcastul „Miau: O podcast literar pentru pisici”, disponibil pe platformele de streaming audio.
Cartea poate fi un cadou original și amuzant pentru iubitorii de pisici.
O altă lucrare recent apărută, pentru care zeci de persoane au format cozi, costă 38 de dolari sau 119 lei, pe site-urile din România. Este vorba despre „Secretul secretelor”, noul thriller ezoteric al lui Dan Brown, autorul bestsellerului „Codul lui Da Vinci”.

