Inteligența artificială nu reprezintă doar o tehnologie, ci și o narațiune societală despre propria sa natură. Metafore precum „creiere digitale” sau „mașini conștiente” distorsionează realitatea, alimentând temeri nejustificate și impactând în mod eronat reglementările și utilizarea AI. Un expert în gândire critică analizează motivele pentru care această poveste actuală este înșelătoare și subliniază necesitatea unei schimbări de perspectivă.
Specialistul Pablo Sanguinetti afirmă că modul în care discutăm despre inteligența artificială influențează direct percepția publicului și direcția de dezvoltare tehnologică. În zilele noastre, AI este deseori prezentată ca o entitate autonomă, aproape conștientă, capabilă să „gândească”, să „înțeleagă” sau să „ia decizii”.
Această reprezentare este atractivă pentru mass-media și publicitate, însă este departe de realitatea tehnică a sistemelor actuale, care funcționează strict pe baza unor instrucțiuni, informații și obiective stabilite de către oameni, conform analizei publicate de The Conversation și citate de Mediafax.ro.
Mitul „tehnologiei autonome”
Această narativă este parte a unei tradiții culturale mai vechi, denumită în anii ’70 de teoreticianul Langdon Winner „tehnologie autonomă”, conceptul conform căruia invențiile scapă din controlul uman și evoluează conform unei logici proprii.
De la mitul lui Prometeu la povești precum Frankenstein sau filme precum Terminator, inteligența artificială este frecvent asociată cu teama, inevitabilitatea și pierderea controlului, deși aceste scenarii țin mai mult de ficțiune decât de știință.
Termenul „inteligență artificială” a fost introdus în 1955 de către informaticianul John McCarthy, deși ambiguitatea conceptului era deja evidentă încă din acea perioadă.
Așa cum explică cercetătoarea Kate Crawford, AI nu este complet artificială, nici cu adevărat inteligentă. Ea depinde de resurse naturale, infrastructură tehnologică, muncă umană în proporții mari și contexte sociale complexe. Asumarea unor trăsături „umanizate” ale acestor sisteme ascunde aceste aspecte esențiale.
Recent, se discută tot mai frecvent despre existența unei inteligențe artificiale generale, capabilă să egaleze sau să depășească mintea umană. Această promisiune este susținută și de companii precum Microsoft sau OpenAI, deși nu există un consens științific în privința realizării unui astfel de nivel de inteligență.
Conform unui raport al AI Now Institute, aceste promisiuni sunt deseori utilizate pentru a evita discuții incomode despre riscurile reale și acute: impactul asupra ocupării forței de muncă, educației, mediului, democrației sau concentrarea economică a puterii. În plus, aceste afirmatii pot duce la supraevaluarea pieței și la ajustări bruște în evoluția tehnologică.
Pablo Sanguinetti propune o abordare fundamental diferită. Inteligența artificială trebuie percepută ca rezultatul colaborării dintre oameni și tehnologie, nu ca o forță autonomă. Această perspectivă implică, printre altele, mutarea accentului de la scenarii catastrofice la riscuri reale și verificabile, recunoașterea rolului crucial al deciziilor umane în proiectarea și implementarea AI, precum și evitarea limbajului antropomorf și utilizarea unor termeni mai precisi, precum „sisteme avansate de procesare a sarcinilor”.
Discuțiile despre reglementare, educație și piața muncii nu pot fi solide dacă se bazează pe metafore înșelătoare. Clarificarea modalităților de prezentare a inteligenței artificiale reprezintă o problemă etică fundamentală, nu doar o chestiune de comunicare.