Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi o hotărâre care stabilește criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny” în anul 2026.
Această măsură are ca scop o alocare transparentă și echitabilă a fondurilor, cu accent pe utilizarea eficientă a resurselor publice și pe accelerarea proiectelor aflate în faze avansate de implementare.
Actul normativ a fost adoptat la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și păstrează structura de prioritizare aplicată în 2025, conform Hotărârii Guvernului nr. 42/2025.
„Aceste măsuri vizează stabilirea unor criterii transparente și corecte pentru prioritizarea solicitărilor de transfer, asigurând o utilizare mai eficientă a resurselor financiare disponibile în 2026”, a declarat ministrul dezvoltării Cseke Attila.
Distribuția fondurilor pe domenii de investiții
Conform hotărârii, resursele financiare vor fi alocate pe sectoare de investiții astfel:
– 45% pentru proiecte de alimentare cu apă și canalizare (1.408 obiective);
– 30% pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale (283 obiective);
– 25% pentru infrastructură rutieră – drumuri și poduri (2.683 obiective).
Prioritate pentru proiectele avansate
În cadrul fiecărui sector, prioritate au proiectele cu un nivel ridicat de avansare în execuție.
Astfel, 50% din fonduri sunt destinate obiectivelor pentru care s-a transferat deja peste 80% din valoarea contractelor (1.852 obiective), 30% celor aflate între 40% și 80% din stadiul de implementare (933 obiective), iar 20% proiectelor în faze incipiente (1.589 obiective).
Solicitările vor fi procesate în ordinea cronologică a înregistrării lor la Ministerul Dezvoltării.
De la respectarea acestor criterii sunt excepționate 263 de obiective din județe, municipii de reședință și sectoare ale Capitalei, care trebuie să asigure o cofinanțare de 20%.
„O prioritizare clară, justă și verificabilă permite accelerarea investițiilor și utilizarea responsabilă a fondurilor publice. În 2026, vom continua să investim în infrastructura locală”, a mai afirmat ministrul Cseke Attila.















