Celebrul cuplu de vloggeri francezi McFly și Carlito a dorit să exploreze aromele gastronomiei românești, având ca ghid un invitat special. Este vorba despre Cyprien, un alt vlogger franțuz, de origine românească. Născut în Franța din părinți emigranți din România, acesta a fost ghidul lor în cultura și tradițiile românești în cadrul episodului, care a strâns aproape 1 milion de vizualizări pe YouTube în prima zi de la publicare, conform g4food.ro.
Evenimentul culinar a avut loc la restaurantul Ibrik din Paris, unde chef Cathy, originară din România, le-a prezentat invitaților preparate simbolice, însoțite de povești despre istoria și tradițiile locale.
Degustarea a început cu un shot de palincă tradițională, moment în care McFly și Carlito au fost surprinși de tăria băuturii, comparând-o, în glumă, cu „dizelul” sau cu ceva ce ar consuma personajele din „Stăpânul Inelelor”.
Apoi, au continuat cu unul dintre cele mai populare preparate, micii, descriși ca un „turbo burner” al grătarului românesc, ce trebuie – neapărat – savurat cu muștar dulce și cremos.
Desigur, pe masă nu au lipsit sarmalele în foi de varză, servite cu smântână, precum și mămăliga cu brânză telemea și smântână.
FOTO – Imagine ilustrativă
La finalul videoclipului, participanții au încercat tradiția ciocnitului ouălor, învățând expresia „Hristos a Înviat” și distrându-se cu competiția pentru cel mai tare ou. De asemenea, nu au lipsit ciorba și salata de vinete.
Cyprien a profitât de ocazie pentru a vorbi despre originile sale, menționând că, deși s-a născut în Franța, cultura românească i-a influențat copilăria, în special prin mâncarea pregătită de bunica sa.
Recomandările autorului:
Preparatele tradiționale românești pe care le evită Ceanu Zheng. De ce nu agrează bucătarul chinezo-roman de la Survivor 2026, de la Antena 1
Reteta de ciorbă acră de perișoare, preparată de regretatul bucătar Radu Anton Roman. Perfectă pentru mahmureala de după Revelion
Micul romanesc, noul street food din Marea Britanie. Povestea companiei The Mik Co, afacerea englezească cu rădăcini românești care vrea să rivalizeze cu kebabul turcesc
