Surpriza din execuția bugetară din decembrie 2025, conform documentului consultat, este apariția neașteptată a unor venituri de 10 miliarde de lei – aproximativ 2 miliarde de euro – provenite din fonduri obținute din granturi PNRR. În realitate, România nu a încasat nimic din PNRR în decembrie, iar, în anul 2025, fondurile alocate din PNRR au suferit o reducere cu 7 miliarde de euro. Care este explicația acestei situații?
O parte din cei 7 miliarde de euro, proveniți din împrumuturi PNRR – pe care ulterior România le-a pierdut – ar fi trebuit să apară, în mod natural, în cheltuielile statului. Când fondurile trec de la PNRR la fondurile de coeziune, în cadrul execuției bugetare, acestea se reflectă atât la venituri, cât și la cheltuieli, generând un impact net nul asupra bugetului.
Astfel, Guvernul Bolojan, paradoxal, prin pierderea fondurilor din PNRR, a realizat o reducere contabilă a deficitului bugetar pentru anul 2025, de 10 miliarde de lei, echivalentul a cel puțin 0,5% din PIB.
Mai precis, pentru categoria „Sume aferente asistenței financiare nerambursabile alocate pentru PNRR”, în perioada ianuarie-noiembrie 2025, s-au înregistrat venituri de 12,99 miliarde de lei.
La aceeași categorie, în perioada ianuarie-decembrie 2025, s-au înregistrat încasări totale de 22,93 miliarde de lei.
O întrebare rămâne: atunci când Guvernul Bolojan a realizat rectificarea bugetară, a majorat ținta de deficit și a menținut-o la 8,4% din PIB, a fost conștient că sumele pierdute din PNRR vor conduce la o reducere artificială a deficitului în anul 2025?
citește continuarea pe Gândul
