„După finalizarea procesului de identificare de către Centrul Național de Medicină Legală, în colaborare cu Poliția Israeliană și Rabinatul Militar, reprezentanții armatei au informat familia regretatului Ran Gvili că trupul său a fost restituit pentru înmormântare”, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Al Jazeera.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a apreciat operațiunea, pe care a numit-o o „realizare majoră”. „Așa cum am informat familia lui Ran Gvili, sunt încântat să anunț că forțele noastre au localizat trupul și că acesta se află în drum spre casă. Așa cum v-am promis anterior, am recuperat toți ostaticii. Aceasta reprezintă o realizare remarcabilă pentru Statul Israel și cetățenii săi, datorită sprijinului total oferit pentru finalizarea misiunii”, a transmis premierul israelian.
Anunțul survine după ce, duminică, Israelul a declarat că desfășoară o „operațiune de amploare” pentru a descoperi ultimul ostatic din Gaza.
Biroul premierului Benjamin Netanyahu a comunicat, duminică seara, că „după finalizarea acestei misiuni și conform acordurilor încheiate cu Statele Unite, Israelul va deschide punctul de trecere Rafah”.
Recuperarea tuturor ostaticilor rămași, fie că sunt în viață sau decedați, a fost un aspect esențial al primei faze a încetării focului, în vigoare din 10 octombrie 2025.
Israelul a acuzat în repetate rânduri Hamas că întârzie recuperarea ultimului ostatic, în timp ce gruparea palestiniană a acuzat Israelul de blocarea eforturilor de căutare în zonele din Gaza aflate sub controlul militar israelian.
