Într-un context marcat de creșterea rapidă a tarifelor pentru energie electrică și termică, din ce în ce mai mulți români caută soluții de locuire eficiente, durabile și rezistente în timp. De la case pasive și ecologice, până la producția și stocarea energiei proprii, specialiștii detaliază ce reprezintă cu adevărat o locuință adaptată pentru viitor.
Primul pas constă în înțelegerea corectă a conceptelor. Architectul Sergiu Petrea explică faptul că termenii sunt adesea confundați, deși indică niveluri diferite de performanță energetică.
„O casă ecologică se apropie destul de mult de o construcție sustenabilă, iar o casă pasivă înseamnă un standard de performanță energetică foarte ridicat, conform normelor germane. Aceste concepte au o zonă comună, dar nu sunt identice”, a precizat arhitectul Sergiu Petrea.
Potrivit architectului, orice locuință începe cu un proces de proiectare și autorizare, care trebuie să țină cont atât de buget, cât și de așteptările proprietarului.
„Pe măsură ce se dorește un nivel mai ridicat de performanță, complexitatea proiectului crește, precum și costurile inițiale. Pentru casele pasive, execuția necesită o rigurozitate sporită, iar constructorul are un rol esențial în atingerea standardelor”, a adăugat arhitectul.
O locuință obișnuită respectă cerințele minime legale de eficiență energetică, în timp ce o casă pasivă impune izolații superioare, ferestre certificate, eliminarea punților termice și un grad înalt de etanșeitate.
„Casele pasive reprezintă, fără dubiu, vârful în reducerea consumului de energie în exploatare. Sunt soluția ideală pentru cei ce doresc facturi mici și independență energetică”, a concluzionat Sergiu Petrea.
Producția energetică proprie: de la consum redus la autonomie
Dincolo de izolația clădirii, eficiența energetică depinde din ce în ce mai mult de modul în care energia este generată și folosită. Dan Tudose, specialist în energie verde și stocare, subliniază importanța echipamentelor eficiente și a producției proprii.
„O casă modernă trebuie, în primul rând, să consume cât mai puțină energie și, în al doilea rând, să își producă o parte din această energie și să o poată stoca”, afirmă Tudose.
Sistemele fotovoltaice, combinate cu pompe de căldură și baterii de stocare, permit un control mult mai precis al consumului.
„Este recomandabil să existe cel puțin o zi de rezervă energetică. Astfel, locuința rămâne funcțională chiar și în cazul întreruperilor din rețeaua națională”, a precizat expertul în energie verde și stocare.
Pe termen lung, beneficiile sunt evidente: „reducem dependența de furnizori și acoperim trei costuri recurente principale: energia electrică, gazele și carburantul.”
Locuința ca partener pentru sănătate și stabilitate financiară
Pentru Ioana Csatlos, director general al unui ONG axat pe sustenabilitate, casa reprezintă mai mult decât un spațiu de locuit, fiind un partener pe termen lung.
„Locuința poate lucra pentru tine pe trei nivele: sănătate, eficiență energetică și economie financiară”, afirmă Ioana Csatlos.
Materialele naturale și ventilația corectă pot preveni așa-numitul „sindrom al clădirilor bolnave”.
„Petrecem peste 80% din timp în interior. Materialele toxice, aerul viciat și ventilarea inadecvată pot afecta direct sănătatea noastră”, a adăugat ea.
Mai mult, investițiile inițiale în tehnologii moderne protejează proprietarul de creșterile prețurilor în viitor.
„O construcție durabilă are un impact mult mai redus asupra mediului. O locuință obișnuită în România produce aproximativ 2,2 tone de carbon pe an, însă acest nivel poate fi redus semnificativ, chiar aproape de zero”, a completat Ioana Csatlos.
Beneficii financiare: credite mai avantajoase pentru construcții ecologice
Sustenabilitatea este deja recunoscută de sistemul bancar. Anca Bidian, director general al unei companii de brokeraj în credite, confirmă că locuințele eficiente din punct de vedere energetic beneficiază de condiții de finanțare preferențiale.
„Băncile oferă dobânzi mai reduse pentru imobilele cu certificat energetic A sau B, fie că vorbim de case sustenabile sau pasive”, a dezvăluit Anca Bidian.
De asemenea, brokerul de credite a evidențiat diferențe semnificative: „Ecartul de dobândă poate ajunge până la un punct sau chiar un punct și jumătate procentual față de imobilele obișnuite, în timp ce celelalte condiții de creditare rămân neschimbate.”
De la planificare și materiale, până la energie și finanțare, locuința viitorului consumă puțin, produce inteligent și contribuie la sănătatea și bugetul proprietarului. Într-o piață în continuă schimbare, locuințele sustenabile devin o investiție strategică pe termen lung.
Proiectul „Viitorul începe azi” este sprijinit de Constructii Erbașu.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Viitorul se construiește azi: Ritm intensificat pe marile coridoare de infrastructură rutieră
Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3)

