„Suntem hotărâți să ne îndeplinim misiunile: să dezarmăm Hamas și să demilitarizăm Gaza și vom reuși. Inamicii noștri să știe că oricine ridică mâna împotriva Israelului va suporta consecințe dure”, a declarat miercuri premierul Netanyahu, în timpul funeraliilor lui Ran Gvili, citat de ziarul Le Figaro.
Forțele armate israeliene au comunicat luni că au recuperat resturile trupului acestuia, după finalizarea procesului de identificare realizat de Centrul Național de Medicină Legală. Recuperarea a fost posibilă în urma unei operațiuni de amploare desfășurate duminică.
Repatrierea tuturor ostaticilor rămași, fie că sunt în viață sau decedați, a fost un element esențial al primei etape a încetării focului, în vigoare din 10 octombrie 2025.
Atât Israelul, cât și Hamas și-au adus acuzații reciproce în legătură cu întârzierea revenirii ostaticilor. Israelul a acuzat Hamas că trage de timp în procesul de recuperare a resturilor lui Gvili, iar Hamas a susținut că Israelul împiedică eforturile de căutare a acestora în zonele din Gaza aflate sub controlul militar israelian.















