Irineu Darău a declarat că numărul angajaților direcți implicați în investiția Rheinmetall de la Victoria va ajunge la aproximativ 1.000 de persoane, menționând: „datorită angajamentului de producție locală și, conform practicii noastre, a localizării, adică implicarea companiilor românești în achiziții, expertiză, servicii și produse, în jurul investiției Rheinmetall se vor crea multe alte locuri de muncă secundare”. Ministrul a afirmat că această investiție ar putea însemna: „salvarea zonei”.
Arii protejate
Despre temerile legate de ariile protejate din regiune, ministrul a specificat: „Avem obligația europeană să reexamânăm limitele arilor protejate. Sunt contracte preexistente, separate de actuala guvernare, în baza cărora specialiștii propun redelinearea acestor zone”.
El a adăugat că ariile protejate vor fi supuse aprobării consiliilor locale și a Consiliului Județean, asigurând astfel autonomia comunităților afectate. „Finalizarea hărților va fi aprobată de consiliile locale și de Consiliul Județean. Aceasta înseamnă că fiecare comunitate, fie primar, fie consiliu local, va avea ultimul cuvânt, dar trebuie să accepte deciziile”, a precizat Darău, în cadrul unei emisiuni.
Producție prin programul SAFE
Referitor la fabricarea muniției și echipamentelor militare, ministrul a explicat că România urmărește, prin programul SAFE, să remedieze greșelile din trecut.
„Depunem toate eforturile pentru ca, până în 2030, în cadrul programului SAFE, să corectăm aceste neajunsuri. Încercăm, de asemenea, să completăm anumite lacune legate de echipamente și licențe în cadrul inițiativei SAFE”, a menționat ministrul.
El a subliniat că parteneriatele cu investitori importanți sunt esențiale, cu condiția strictă a localizării producției.
„Este esențial ca România să nu devină doar un centru de asamblare pentru echipamente militare, ci să se și producă echipamente militare”, a afirmat oficialul.
Contractele finale pentru producția de armament și muniție urmează să fie încheiate cel târziu până la sfârșitul lunii mai 2026.
Până atunci, ministrul Economiei a menționat: „Negociem intens pentru ca o proporție importantă, estimată între 65-80%, din producție să se realizeze pe teritoriul României, cu participarea compatrioților”.
