Loc de exterminare a copiilor în România: aproape 500 de minori morți în căminul din Dâmbovița în perioada comunistă și după Revoluție, acum anchetă de Parchet

loc-de-exterminare-a-copiilor-in-romania-aproape-500-de-minori-au-murit-intr-un-camin-din-dambovita,-cei-mai-multi-in-perioada-comunista,-dar-si-imediat-dupa-revolutie-acum,-parchetul-e-sesizat-sa-investigheze-–-hotnews.ro

Loc de exterminare a copiilor în România. Aproape 500 de minori au murit într-un cămin din Dâmbovița, cei mai mulți în perioada comunistă, dar și Imediat după Revoluție. Acum, Parchetul e sesizat să investigheze – HotNews.ro

Lost and Found_ Povestea copiilor uitați din România, producător Joshua Seftel, 1992 / sursa: IICCMER

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi o plângere penală referitoare la decesul a 497 minori, în perioada 1970 – 1997, precum și un număr de 38 de beneficiari care au depășit vârsta de 18 ani. În total, sunt 535 de decese înregistrate la Căminul-spital pentru persoane cu deficiențe nerecuperabile Moreni-Ţuicani, județul Dâmbovița, conform unui comunicat oficial al instituției. Majoritatea au survenit ca urmare a malnutriției și a bronhopneumoniilor.

  • Plângerea penală vizează infracțiunea de tratamente inumane, prin organizarea unui regim caracterizat prin tratamente degradante și inumane aplicate minorilor.
  • Sesizarea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Notă: Urmează informații cu impact emoțional.

Conform cercetării IICCMER, inițial, centrul a funcționat ca spital chirurgical și prevenție TBC pentru copii, fiind ulterior transformat într-un centru pentru copii neuropsihici și, în final, într-un centru pentru persoane cu „deficiențe nerecuperabile”.

Decese cauzate de malnutriție și lipsă de asistență medicală

IICCMER afirmă că, între 1970 și 1997, instituția a devenit un centru de exterminare pentru minori, cu rate de mortalitate ce au depășit frecvent 70% din internări, mai ales în anii 1985-1989. Datele indică faptul că peste jumătate dintre copiii internați din leagănele din Arad și Satu Mare au decedat la Moreni, în condiții agravante precum malnutriția, bronhopneumoniile și condiții de trai dezolante. În perioada 1985-1989, din cei 134 de copii transferați de la leagănele din Arad, 75% și-au pierdut viața, majoritatea în primele luni de internare, din cauza malnutriției severe și a lipsei de îngrijire medicală.

Instituția menționează că „ancheta a identificat persoanele responsabile pentru aceste crime, implicate în organizarea și administrarea regimului inuman aplicat în centru.”

Cauzele deceselor infantile

Conform investigației, peste 65% dintre copiii transferați din leagăne în perioada 1985-1989 au decedat din cauza malnutriției, la care se adaugă un procent de 26% decese cauzate de bronhopneumonie.

„O statistică relevantă privind decesele din cauza malnutriției evidențiază faptul că 57.52% dintre aceștia au murit în primele trei luni, iar dacă includem și decesele survenite în maximum un an de la internare, ajungem la peste 70%. Dat fiind faptul că principală cauză a malnutriției a fost lipsa unei alimentații adecvate, iar cauza principală a deceselor a fost tocmai malnutriția, se poate ipoteza existența unui regim de exterminare a minorilor în acest centru”, arată documentul.

„Dintre cei 137 decedați din cauza bronhopneumoniilor și afecțiunilor pulmonare, 53 aveau vârsta de trei ani, 15 aveau 4 ani, iar 13 aveau 5 ani. Astfel, 60.9% dintre copiii decedați din cauza bronhopneumoniei făceau parte din grupa de vârstă 3-5 ani, 20.3% din grupa 6-10 ani, 16.5% din grupa 11-17 ani, iar 2.2% aveau peste 18 ani”.

Statistici grave

  • Din cei 474 de minori internați în perioada 1985-1989, 295 au decedat, reprezentând o mortalitate de peste 60%. În total, în perioada 1985-1989, au fost 336 decese, din care 41 anterior anului 1985.
  • Din cei 134 de copii transferați de la Leagănul din Arad între 1985-1989, 100 (aproximativ 75%) decedaseră în cămin, 19 în prima lună de la internare, 28 în a doua, 24 în a treia, 11 în a patra.
  • Dintre cei 54 de copii transferați de la Leagănul din Satu Mare în iunie 1988, 41 (aproximativ 76%) au murit în Căminul-spital, dintre care 22 în prima lună, 12 în a doua, 4 în a treia și 2 în a patra. Dintre aceștia, 35 au murit din cauza malnutriției.
  • Peste 60% dintre cei internați între 1970-1997 și-au pierdut viața în condiții inumane, iar supraviețuitorii au rămas cu sechele fizice și psihice ce le-au influențat viața întreagă.

Instituția transmite că situația s-a modificat treptat după 1990, odată cu sosirea misiunilor umanitare internaționale. „În 1990, din cei 110 minori internați, doar 15 au decedat, reprezentând aproximativ 13%, majoritatea în primele luni, înainte de intervențiile externe.”

Prezența Maicii Tereza

Institutul amintește despre vizita Maicii Tereza la acest centru. „În mai 1990, Maica Tereza, fondatoarea ordinului Misionarele Carității, a vizitat România și a trecut și pe la Căminul-spital pentru minori cu handicap sever Moreni-Ţuicani, unde, cu acordul Ministerelor Sănătății și Muncii, a preluat 63 de copii pentru a-i transfera într-un centru special din Chitila, aproape de București. Unii dintre acești copii, salvați de la moarte, au fost adoptați ulterior de familii din Occident. Trasnferul acestor minori a salvat viața a 63 de persoane, fiind nevoie doar de condiții de trai, alimentație, igienă, tratament și atenție îmbunătățite”, se menționează în comunicat.

Exit mobile version