Jurnalistul de investigație și autorul britanic Iain Overton explică, într-un interviu pentru publicul HotNews, că a fi cetățean nu înseamnă remarcare continua, ci informare, și „să fii implicat, dar nu radicalizat”.
- De ce două tipuri de conținut pe platformele sociale atrag atenția noastră: clipurile cu feline și materialele extremiste? Pentru că acestea sunt cele pe care algoritmii le prioritizează, influențând modul în care percepem realitatea.
- De asemenea, formarea de grupări în societate nu este neapărat naturală. Ea se realizează mai rapid și mai profund pentru că este „în manualul” autocratilor și se aliniază cu strategiile platformelor sociale.
- „Cred că mințile noastre trebuie alimentate cu conținut benefic, la fel cum trupurile noastre au nevoie de alimentație sănătoasă”, afirmă Iain Overton.
România, o democrație relativ tânără, cu o istorie disputată și instituții vulnerabile, reprezintă un teren favorabil propagandei care transformă frica în instrument politic. Asta subliniază Iain Overton, jurnalist britanic de investigație și director al organizației Action on Armed Violence, ONG ce urmărește violența armată la nivel global și impactul acesteia asupra civililor și drepturilor omului.
Overton a venit în România la invitația Editurii Corint pentru a discuta despre volumul său „Prețul Paradisului. Cum au schimbat lumea atentatele sinucigașe”, tradus în limba română de Sorin Șerb.
El a fost reporter pentru BBC, colaborator al publicațiilor The Guardian, Foreign Affairs și Los Angeles Times, câștigător a două premii Amnesty Media, a unui BAFTA și a unui Peabody și a susținut frecvent discursuri la ONU despre terorism și violență politică.
Avertizează că principala amenințare pentru democrații nu mai provine doar din terorismul clasic, ci din radicalizarea discursului politic, propagandă online și inteligență artificială capabilă să amplifice ura la scară industrială.
Ce stipulează „manualul lui Putin”
– HotNews: Ne puteți explica cum se construiesc mesaje de ură?
– Iain Overton: Consider că, în ultimii 25 de ani, în contextul „războiului împotriva terorii”, s-a impus ideea că terorismul reprezintă o amenințare constantă – care poate veni atât din exterior, cât și din interior. În această paradigmă, în Marea Britanie, imigrația a fost portretizată drept cea mai mare criză existențială, iar discursul lui Nigel Farage a fost unul de „expulzare a imigranților”. Astfel, s-a conturat o definiție clară a amenințării.
În România, în perioada comunistă, s-a afirmat că „dușmanul este în interior la fel de mult ca și din exterior”. Acest lucru este foarte interesant. Pentru că, în prezent, în România, imigrația nu mai este atât de vizibilă pe străzi. „Celălalt” nu poate fi identificat prin aparență, ceea ce duce la căutarea amenințării în interior. Acest lucru creează un mediu mai periculos, în care devine dificil să-i ai încredere pe ceilalți.
Când „celălalt” este vizibil, poți decide să nu ai încredere în el. Însă, dacă amenințarea este invizibilă, toată lumea devine un potențial pericol. Acest lucru destabilizează societatea și reprezintă oportunitatea ideală pentru lideri autoritari, fără scrupule. O societate fragilă devine mai ușor de controlat.
De fapt, acesta este modelul „manualului lui Putin”: dezinformare, crearea de facțiuni, promovarea amenințării interne, consolidarea puterii civil-autocratice și acceptarea unor limitări ale drepturilor omului „pentru binele comun”. România nu e imună. Există două tipuri de incursiuni ale Rusiei în Europa: invazia deschisă a Ucrainei și o agresiune subtilă asupra minților, mai periculoasă.
Testul protecției în fața schimbărilor
– Credeți că România, cu o democrație mai tânără, este mai expusă?
– Societățile fără o istorie democratică solidă pot fi mai vulnerabile. Însă, în contextul social media și al inteligenței artificiale, există un test de o complexitate foarte mare, care ne poate depăși în mod inerent pe noi toți, indiferent de vechimea democrației.
România poate fi mai expusă, dar nu doar din cauza experienței democratice limitate. În plus, amintirile din deceniile anterioare încă persistă în conștiința colectivă. Discuțiile privind trecutul și lipsa unor procese de reconciliere sau degestionare a traumelor pot slăbi reziliența democrației. Democrația trebuie alimentată, provocată și protejată constant.
Într-un climat influențat de interese externe, precum cele ruse sau comerciale, întrebarea cheie rămâne: spre ce ne îndreptăm? Investim în democrație sau în ură și dezinformare?
În 2015, în zona Donețk, am vorbit cu mama unui bărbat victimă a unei bombe rusești. El era incapacitat de răni, iar mama îngrijea de el. În casă, televizorul rula un canal rus, care transmitea propaganda rusă, iar ei nu realizau diferența, fiind captivi la semnalul slab al canalului ucrainean.
Reacția la „șocurile de adrenalina”
– De ce considerați că inteligența artificială reprezintă o amenințare pentru democrație?
– Nu sunt optimist în privința viitorului democrației, mai ales într-o eră dominată de AI. Cred că volumul mare de conținut digital va genera o saturație care va confunda adevărul cu dezinformarea, determinând oamenii să cedeze controlul și să caute lideri autoritari. Într-o asemenea stare, oamenii pot prefera o soluție simplă și autoritară în locul libertății.
AI va transforma radical modul în care consumăm media și înțelelegem adevărul, amplificând „șocurile de adrenalina” din discursul public.
Istoria politică a perioadei medievale a fost schimbată de tipar, care a generat războaie, prăbușiri și transformări culturale majore. În epoca noastră, dorința fiecărei societăți de a-și asigura propriul control ar putea alimenta creșterea autocratilor.
Imaginea idilică, dar periculoasă a pisicilor și a trecutului
– Ce se observă în prezent?
– Două tendințe principale ies în evidență: mesajele confortabile și idilice, precum reprezentări folklorice sau nostalgice ale trecutului românesc, care oferă sentimentul de siguranță, și creșterea materialelor extremiste. În era algoritmică, extremele câștigă tot mai mult teren, iar conținutul extrem devine tot mai răspândit, în special în discursul politic. AI reproduce aceste mesaje fără constrângeri morale.
Se poate ajunge astfel la discursuri radicale precum „trebuie să avem o dezbatere despre imigrație”, urmat de „imigranții sunt problema”, „să-i expulzăm” și chiar „să-i împușcăm”. Aceste idei, deși extreme, reflectă pericolul de a fi alimentate și de a se răspândi în societate.
În același timp, dacă AI devine instrument de supraveghere și armament, riscul de extremism și abuz crește exponențial, demonstrat de situația din Gaza.
Se repetă ideea că istoria se repeta: prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă. Există riscul ca următoarea repetare să fie una catastrofală. Pentru a preveni acest lucru, trebuie să menținem un „modus operandi” curat în politică și media, contând pe rezistență, autocontrol și informație obiectivă.
Este nevoie de efort pentru a fi implicați, informați, dar nu extremiști. Mințile noastre trebuie hrănite cu conținut sănătos, la fel precum corpul nostru cu hrană de calitate.
– Ce idei comune au atacatorii sinucigași?
– Unul dintre trăsăturile caracteristice ale atentatorilor sinucigași de-a lungul istoriei este convingerea că sfârșitul lumii este iminent și că, dacă nu se sacrifice, lumea va fi distrusă. ISIS a crezut cu adevărat în „sfârșitul zilelor”.
Retorica politică din Europa, mai ales la extrema dreaptă, reflectă această idee: Europa e „pericolul”, civilizația e „pe marginea prăpastiei”, iar nevoie de lideri cu putere pentru a salva situația. În lipsa acestora, se prevede dezastru.
„Să eliminăm pericolul”
– Cum își justifică strategiile propagandiștii?
– Pentru a genera teamă, trebuie să se creeze „cel mai rău” scenariu: „barbarii” pot fi refugiați, minorități, persoane LGBT sau reprezentanți ai clasei politice. Problema este „mlaștina” despre care vorbește Donald Trump, adică necesitatea de a elimina orice percepție de amenințare pentru consolidarea puterii.
Apoi, suspiciunea se răspândește în comunitate și în politică, alimentând ideea că, dacă această amenințare nu este eradicate, întreaga societate e în pericol. Astfel, se justifică crearea unor lideri autoritari.
Un exemplu istoric este crearea parapetului dur din Rusia sub Alexandru al III-lea, care a utilizat interceptări, supraveghere, tortură și alte tehnici pentru a elimina „celălalt”.
Astfel de discursuri, despre necesitatea unui leadership puternic pentru a salva civilizația, sunt prezente și în dezbaterile din lumea occidentală. În România, temerea predominantă este că ideile occidentale distrug țara și că revenirea la valorile trecutului ar aduce stabilitate.
O caracteristică a Europei de Est este nostalgia pentru simboluri rurale și un ideat-antrock, care atrage dorința de a reveni la moduri de trai mai simple, percepute ca mai „autentice”.
„Nu ne amintim murdăria și suferința trecutului”
– De ce este atractiv acest tip de mesaj?
– Istoria pune în evidență două aspecte: traumele majore, precum cele ale războaielor mondiale, și artefactele culturale, simboluri estetice sau iconografii din trecut. Trecutul țărănesc, de exemplu, pare frumos și reconfortant, dar reprezintă doar o selecție romantică și idealizată, un decupaj al realităților istorice dure.
Eg: un țăran din secolul al XVII-lea avea o speranță de viață de aproximativ 45 de ani, sabia o boală incurabilă, și trăia într-un mediu brutal, fără asistență medicală. Astăzi ignorăm aceste aspecte și ne concentrăm pe simbolurile frumoase, având tendința de a romanticiza trecutul în speranța unui viitor mai sigur.
Astfel, uităm suferințele, abuzurile, sărăcia și trauma reală, acceptând o versiune idealizată a trecutului.
Umberto Eco și ur-fascismul
– Discursurile de tip „Să curățăm mlaștina”, „Să-i eliminăm”, „Nu vom trăda”” fac parte din retorica politică. Care este consecința folosirii ideii de forță?
– Eco a discutat despre „ur-fascism”, forma primordială a fascismului. Este esențial să reflectăm la eseul său. În esență, fascismul se caracterizează prin delimitări clare: cine este „noi” și cine „ei”. Cu cât limbajul devine mai agresiv, cu atât linia dintre cele două categorii devine mai evidenta.
În disputele online, chiar și după câteva minute, cineva va numi adversarul „nazist”. Deși este o exagerare retorică, această exprimare evidențiază cât de adânci și latente sunt aceste tendințe autoritare. Limbajul poate justifica militarizarea, abandonarea libertăților, justificarea bugetelor pentru armată și reducerea altor drepturi fundamentale.
În acest context, se renunță la valori precum libertatea civică, drepturile omului și raționalismul, în favoarea fricii. Lumea proiectată devine o zonă de conflict intens, în care frica și autoritarismul predomină drept soluții pentru percepția unei lumi periculoase.