România ocupă unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul populației care nu își permite o săptămână de vacanță. Conform datelor publicate de Eurostat, în 2024, 65,4% din cetățenii Uniunii Europene au participat la activități turistice și au efectuat cel puțin o deplasare în scop personal. Statisticile indică faptul că România, Grecia și Bulgaria depășesc pragul de 40% al populației care nu își pot permite o vacanță.
Deși numărul excursiilor turistice a crescut cu 5,7 milioane în 2024 față de anul precedent, România figurează pe ultimele poziții în privința participării în acest sector, conform datelor Eurostat. În țări precum Țările de Jos, Luxemburg, Finlanda, Suedia, Franța și Germania, cel puțin 8 din 10 cetățeni au realizat cel puțin o excursie în scop personal, în timp ce la polul opus se află Bulgaria, cu peste 3 din 10 locuitori, și România, cu mai puțin de 3 din 10 cetățeni care au participat la activități turistice. În 2024, doar 28% dintre români au fost implicați în activități turistice, comparativ cu 84% în Țările de Jos.
Sursa: Eurostat
Peste jumătate dintre români nu și-au permis o săptămână de vacanță în 2024
Sursa: Eurostat
România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul populației care își permite o vacanță, alături de Bulgaria și Italia, în timp ce media europeană este de aproximativ 65%. Nivelul redus al românilor care pot realiza o vacanță nu se datorează doar poverii economice și accesului limitat la oportunități, ci și măsurilor de austeritate ce afectează bugetele cetățenilor, precum și unei oferte turistice locale care nu reușește să răspundă nevoilor și posibilităților financiare ale populației.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Turismul românesc în 2026 rămâne un paradox: țară frumoasă, dar cu infrastructură deficitară și un număr redus de turiști. Care sunt tendințele globale și previziunile internaționale?
- În timp ce România se concentrează pe măsuri de austeritate și creșteri de taxe, Bulgaria investește strategic în sectorul turistic, aducând un plus de 8,4% la PIB în 2025. În timp ce România avansează încet, Bulgaria accelerează: Sectorul turistic ce ne depășește.
