NASA se pregătește pentru misiunea Artemis II, care va trimite patru astronauți în jurul Lunii, cu o durată de zece zile, și va fi primul zbor uman către satelitul natural al Pământului după 54 de ani. Lansarea a fost amânată pentru data de 6 martie, după finalizarea unui test crucial al rachetei SLS și al capsulei Orion, programate pentru începutul lunii, cu posibilități de reprogramare în aprilie, în caz de nevoie.
Misiunea Artemis II și obiectivele sale
Cei patru astronauți vor efectua un „survol” al Lunii, dar nu se va realiza aselenizarea. Capsula Orion va ajunge la o distanță de peste 6.000 de kilometri față de fața îndepărtată a Lunii, fiind cea mai îndepărtată de Pământ dintre toate misiunile spațiale cu echipaj uman. Misiunea are ca scop testarea tehnologiei și verificarea sistemelor în condiții reale, fiind un pas important înaintea proiectelor ulterioare de aselenizare.
Testele și pregătirile pentru lansare
După o scurgere de hidrogen apărută pe 3 februarie la racheta SLS, NASA a amânat lansarea pentru luna martie. Agenția a înlocuit recent anumite componente ale rachetei și a supus-o la testări finale, inclusiv alimentarea cu combustibil pe 19 februarie. În urma acestor teste, NASA a anunțat că perioada optimă pentru lansare este 6 martie, cu o eventuală sondare și în aprilie dacă va fi nevoie de o nouă amânare.
Riscurile legate de scutul termic al capsulei Orion
Un element critic al misiunii Artemis II este scutul termic, menit să protejeze echipajul în timpul reintrării în atmosferă. Mai mulți experți au exprimat îngrijorări asupra fiabilității sistemului, având în vedere comportamentul neprevăzut al scutului în misiunea Artemis I.
Funcționarea scutului termic și problemele apărute în Artemis I
Scutul ablativ este proiectat să se consume în mod controlat pentru a disipa căldura extremă, care poate atinge peste 2.700 de grade Celsius în timpul revenirii în atmosferă. La finalul misiunii Artemis I, NASA a observat că materialul s-a consumat diferit și mai mult decât așteptau modelele inițiale, ceea ce a suscitat îngrijorări legate de fiabilitatea acestuia pentru zboruri cu echipaj uman.
Fizicianul Claudiu Tănăselia explică că modul de funcționare al scutului implică un înveliș ablativ care se consumă pentru a prelua căldura intensă. În timpul ultimei misiuni, acest înveliș nu s-a comportat conform estimărilor, ceea ce nu a pus în pericol echipajul pentru că, în general, toleranța în aceste situații este largă. Pentru misiunea Artemis II, NASA a decis să păstreze tehnologia existentă, dar să modifice profilul de revenire pentru a reduce stresul termic asupra scutului.
Decizii tehnice și posibile alternative
NASA a ales să nu înlocuiască scutul termic, ci să adapteze profilul de intrare în atmosferă pentru a minimiza riscurile. În plus, nu există o soluție de backup pentru această etapă critică, iar controlul situației în timpul reîntoarcerii în atmosferă este limitat. În cazul Artemis III, se preconizează utilizarea unui alt compus mai nou pentru scutul ablativ, după ce rezultatele testelor vor fi disponibile.
Tehnologia utilizată pentru scuturile termice a rămas similară celei din misiunile Apollo, fiind bazată pe un compus chimic utilizat de peste cinci decenii. Înlocuirea componentelor și testarea unui nou material necesită mai mult timp și resurse, iar NASA a optat pentru menținerea tehnologiei actuale, considerând riscul acceptabil pe baza datelor din Artemis I.
Concluzii și considerații finale
NASA estimează că, în condițiile profilului de zbor modificat, riscul pentru echipaj este scăzut și acceptabil. Totuși, lipsa unui sistem de backup și natura porțiunii critice a revenirii implică inevitabil anumite riscuri inerente zborurilor spațiale cu echipaj uman. La moment, agenția spațială a considerat că măsurile adoptate asigură siguranța suficiente pentru misiunea Artemis II.