Mircea Lucescu își încheie mandatul ca selecționer al echipei naționale de fotbal a României, fără a fi reușit să atingă obiectivul vizat inițial: transformarea echipei într-o formațiune ce controlează jocul, domină și dictează ritmul meciurilor. În ultimul său meci, programat pentru marți în Slovacia, va conduce echipa într-un duel între formații care au ratat calificarea la Campionatul Mondial.
Obiective declarate și realitate pe teren
La începutul mandatului, Lucescu a insistat asupra unei schimbări de paradigmă, dorind ca jucătorii obișnuiți cu un joc de posesie și control să preia inițiativa, în timp ce rolurile tradiționale ar fi trebuit inversate. În perioada în care a devenit selecționer, a declarat în repetate rânduri că România trebuie să revitalizeze stilul de joc bazat pe tehnică, pase și control, similare cu cele din anii ’70, ’80 și ’90.
În noiembrie 2024, înainte de partida cu Kosovo în Liga Națiunilor, a afirmat că jocul naționalei s-a depreciat deoarece România a renunțat la stilul de joc tehnic și posesie, caracteristic perioadelor de succes ale selecționatei. A dezvăluit că echipa sa trebuie să se întoarcă la o abordare în care domină adversarii prin calitate și control.
Chiar înainte de Euro 2024, a subliniat că România, în această competiție, a fost cea mai slabă la capitolul posesie și control al mingii, fiind ultima în statistici. A evidențiat necesitatea de a trece la „altă etapă” pentru a putea face față marilor echipe europene și mondiale.
Performanța pe teren versus declarații
Rezultatele ultimelor meciuri indică diferența între discurs și realitatea pe teren. În meciul cu Austria din octombrie 2025, România a câștigat cu 1-0, dar a avut o posesie de doar 44,93% și două șuturi pe poartă. În jocul cu Bosnia, scor 1-1, după un început bun, România a avut o posesie de 37,29% și 263 pase exacte, ineficiență remarcabilă în atac.
După eliminarea la Turcia, în barajul pentru Mondial, statistica a arătat o posesie de 33,11%, 172 pase exacte și zero șuturi pe poartă. Trecând peste rezultatele concrete, campania de calificare a fost caracterizată de strategii defensive, cu eforturi de limitare a spațiilor și contraatacuri, ceea ce contrastează cu ambițiile declarate de control și dominație.
În meciurile din preliminarii, diferențele sunt evidente. În meciul cu Olanda, România a avut 38,45% posesie; în duelul cu Slovacia, 44,01%, iar în partida cu Belgia, 44,4%. Împotriva Ucrainei, procentul a fost de 33,73%. În toate aceste meciuri, pasele reușite au reprezentat procente apropiate de 73-83%, dar rezultatele au fost adesea jucate defensiv.
Contradicții între discurs și practică
De la preluarea conducerii reprezentativei, Lucescu a vorbit despre importanța controlului și a stilului de joc tehnic, dar rezultatele arată o abordare diferențiată pe teren. În ocazii cruciale, în special în ultimul an, tactica a fost clar orientată spre organizare defensivă, reducând drastic timpul de posesie și numărul de pase în propriul teren.
După meciul cu Austria și partida cu Bosnia, luptele pentru poziția secundă în grupa de calificare s-au desfășurat cu un joc bazat pe restricții tactice și eforturi defensive, aproape complet în opoziție cu dorința exprimată initial de a recâștiga controlul și tehnica tradițională românească.
Se poate observa că, deși a insistat asupra dorinței de a reveni la stilul de joc din trecut, aceste declarații nu s-au concretizat în strategiile aplicate pe teren. În ultimii doi ani, strategia s-a axat mai mult pe conservare și defensivă, cu rezultate discutabile în ceea ce privește aspirațiile de performanță.
< stress>Finalul mandatului lui Mircea Lucescu marchează o diferență clară între discurs și practică, echipa națională fiind condusă într-un stil care nu corespunde obiectivelor inițiale. Într-un context de schimbare, se așteaptă ca următorul selecționer, Gică Hagi, să promoveze o mentalitate de învingător, nu doar control și posesie.
