Iran și statele din Golf se confruntă cu tensiuni în creștere legate de controlul asupra Strâmtorii Ormuz, cea mai importantă rută de transport petrolier din lume. Oficialii regionali și experții îngrijorați de direcția negocierilor dintre Iran și SUA avertizează că discuțiile se focalizează acum pe limitele de îmbogățire a uraniului și pe influența Iranului asupra strâmtorii, mai degrabă decât pe reduceri concrete ale programelor militare sau nucleare. Această evoluție a stârnit temeri legate de consolidarea controlului Iranului asupra energiei din regiune și de impactul asupra securității globale.
Negocieri și preocupări regionale
Următoarea etapă a dialogurilor, programată la Islamabad, se axează pe gestionarea influenței Iranului asupra Strâmtorii Ormuz. Oficialii regionali consideră aceasta o abordare riscantă, care nu elimină influența Teheranului, ci doar o gestionează temporar, punând accent pe stabilitatea economică în detrimentul securității regionale. Surse din Golf afirmă că negocierile înclină spre acceptarea tacită a prezenței Iranului în strâmtoare, în timp ce discuțiile despre îmbogățirea uraniului rămân în impas. Iranul refuză să abandoneze complet procesul de îmbogățire și respinge cererile de expediere a stocurilor sale în străinătate.
Un oficial din Golf a declarat că „în cele din urmă, Strâmtoarea Ormuz va fi linia roșie”, subliniind schimbarea percepției asupra importanței acesteia. Autoritățile regionale consideră că abordarea actuală riscă să ofere Iranului un avantaj strategic semnificativ, iar aceste evoluții sunt urmărite cu atenție de statele expuse la consecințele energetice și de securitate.
Rolul geostrategic al Ormuzului și declarațiile oficiale
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a subliniat pe 8 aprilie importanța strâmtorii, afirmând că Iranul și-a testat armele nucleare și că potențialul acesteia este „inepuizabil”. Medvedev a menționat că nu este clar modul în care se va dezvolta armistițiul dintre Washington și Teheran, dar a evidențiat rolul strategic al Strâmtorii Ormuz pentru Iran.
Iranul consideră această rută ca fiind un „activ de aur”, de neprețuit, reprezentând un instrument de descurajare pregătit de mult timp. Sursa din serviciile de securitate iraniene a spus că Iranul s-a pregătit ani pentru scenariul închiderii strâmtorii, utilizând-o ca un element de presiune și influență asupra regiunii, fără a fi nevoie de abordări militare directe.
O altă sursă iraniană, apropiată Gărzilor Revoluționare, a indicat că, în contextul actual, utilizarea strâmtorii a fost „scoasă din teacă”, devenind o pârghie de presiune semnificativă pentru Iran, care le oferă un avantaj geopolitic față de puterile externe.
Impactul asupra securității și distribuției puterii
Statele din Golf sunt îngrijorate de accentuarea rolului Iranului în controlul strâmtorii, mai ales în condițiile în care grupări militante precum Hezbollah, Houthi, Hamas și Jihadul Islamic, toate susținute de Teheran, au atacat în repetate rânduri regiunea. O analiză face referire la faptul că, în timp ce aceste riscuri de securitate persistă, negocierile se concentrează pe aspecte economice și de control al strâmtorii, marginalizând preocupările legate de securitatea regională, în special cele ale țărilor din Golf.
Potrivit specialiștilor, disputa privind controlul strâmtorii nu vizează doar cine are dreptul de a o controla, ci cine stabilește regulile de trecere. Această dinamică reflectă o tendință de a înlocui normele internaționale cu aranjamente bazate pe putere, ceea ce duce la riscul de stabilire a unor reguli de joc diferite pentru diferite actori regionali și internaționali.
Un expert a afirmat că acest lucru indică o „inginerie deliberată a unui conflict durabil”, care favorizează statele de pe litoralul Golfului, afectând relațiile dintre acestea și administrațiile externe, în special cea a SUA. Războiul din regiune și situația complexă de pe teren au demonstrat și limitările încrederii în o singură putere de protecție, fiind nevoie de soluții multilaterale.
Sancțiuni, negocieri și riscuri
Analiștii avertizează că abordarea actuală a negocierilor, axată pe menținerea unui echilibru instabil, nu va duce la o rezolvare a tensiunilor, ci doar la o stabilizare precară. Aceasta ar putea conveni Washingtonului și Teheranului, dar nu și statelor din Golf, care continuă să trăiască sub amenințarea rachetelor iraniene și a atacurilor.
Războiul dintre SUA și Iran, început oficial pe 28 februarie, a avut deja consecințe economice și de securitate, afectând infrastructura energetică a Golfului și creșterea costurilor de export. Rutele alternative de transport sunt mai scumpe și tot expuse riscurilor de atacuri cu rachete.
Diplomații regionali recomandă o abordare etapizată, opinând că ridicarea completă a sancțiunilor ar putea fi prematură. Soluțiile privind controlul asupra sistemelor de rachete și a grupărilor paramilitare susținute de Iran rămân nesoluționate, iar excluziunea lor din procesul decizional regional accentuează vulnerabilitateațiței.
Percepția regională asupra protecției externe
În regiunea Golfului, relația cu Statele Unite se adaptase anterior după reticența față de conflicte directe, iar influența americană a fost esențială în menținerea stabilității. Surse analitice afirmă că încrederea în unicul protector external a fost însă erodată, fiind necesare soluții mai autonome pentru asigurarea securității.
Leaders din Golf recunosc că, deși superioritatea militară a SUA a fost decisivă în trecut, această reliantate a devenit o vulnerabilitate, iar oficialii au avertizat împotriva subestimării riscurilor unui conflict deschis în Strâmtoarea Ormuz. În regiune, există o percepție tot mai clară că, în ciuda sprijinului extern, statele locale trebuie să își consolideze propriile sisteme de apărare pentru a face față amenințărilor și pentru a-și proteja interesele în contextul instabilității crescute.