Cristian Fulaș, născut în 1978, se evidențiază în lumea literară română printr-un palmares extins de volume și distincții. Debutul său a avut loc în 2015 cu volumele „Fâşii de ruşine”, recompensat cu mai multe premii, și „Jurnal de debutant”. Ulterior, a publicat și alte titluri precum „După plâns” (2016), „Cei frumoși și cei buni” (2017), „Povestea lui Dosoftei” (2018), „Ioșca” (2021) și „Celan. Am trăit, da” (2022).
Premii și traduceri
Fulaș a tradus zeci de volume din limbile engleză, italiană și franceză. În 2023, a primit „Prix du Rayonnement de la Langue et de la Littérature Françaises” din partea Academiei Franceze, un premiu destinat celor care au adus “servicii deosebite limbii și literaturii franceze”.
Romanul „Ioșca” și recunoașterea internațională
„Ioșca”, publicat în România în 2021 de Polirom, reeditat în același an și și în 2026 la Editura Litera, a fost lansat și în Franța în 2022, de Editura La Plèpade. Cartea a fost desemnată Romanul Anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și a fost considerată cea mai apreciată proză a anului 2021 de portalurile de recenzii literare omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro.
Criticii o descriu ca fiind foarte intensă și răvășitoare, situând-o ca o tragedie supraomenească. În 2023, Cristian Fulaș a obținut și premiul „Prix du Rayonnement de la Langue et de la Littérature Françaises” pentru contribuția sa la promovarea limbii și literaturii franceze.
Schipul procesului de creație pentru „Ioșca”
Fulaș a explicat că scrierea romanului a fost un proces dificil, început în 2017-2018 și finalizat în iarna lui 2020. Varianta inițială prevedea moartea personajului Ioșca la sfârșit, dar în procesul de redactare, acest deznodământ s-a schimbat, concentrându-se pe moartea ciudată a maistrului Vasile.
El afirmă că a fost un proces lung și frumos, în care a lucrat și rescris mult, ajungând la o variantă pe care o consider cea mai aproape de forma ideală. Consideră că aspectul formal și stilul reprezintă pentru el o prioritate, fiind un „maniac al stilului”.
Despre tăcerile și timpul în „Ioșca”
Personajul Ioșca este un ascet al tăcerii, iar autorul spune că a fost ușor să descrie tăcerea, deoarece se identifică cu personajul. El susține că tăcerea face parte din logica narativă, fiind un pact cu cititorul pentru a explora psihicul uman și istoria personajelor.
Descrierea timpului în roman relevă o lume izolat în afara timpului istoric, unde oamenii trăiesc aproape de natură și se bucură de o fericire relativă, lipsită de legătură cu evenimentele globale. Se remarcă faptul că acțiunea nu este lineară, iar timpul din roman nu urmează cronologia istoriei, ci creează o cauzalitate proprie, generând o „istorie a vremurilor fericite de pe vale”.
Fulaș introduce și o dimensiune filozofică subtilă, plasată între dragoste și un mod de a păstra o „carte foarte complicată” ascunsă printre rânduri.
Energia calculelor și percepția fericirii
Autorul afirmă că structura romanului reflectă chiar și în cifre o proporție de aproximativ 70% tăcere și liniște, și 50-60% fericire, plus o parte de liniște absolută, reprezentată de natura și pacea interioară.
El menționează că fiecare recalculare a numerelor ar conduce la rezultate diferite, însă convingerea sa este că aceste proporții exprimă esența poveștii.
Procesul de scris și dificultățile configurationale
Fulaș povestește că prima versiune a romanului a fost un text continuu, pe care a decis apoi să-l scurteze și să-l segmentizeze pentru claritate și percepție. A acordat atenție detaliilor de compoziție, permițând cititorului să descifreze subtilitățile ascunse în text.
El afirmă că a trecut aproape prin performanța de a-și integra toate temele în primele pagini, asemeni lui Marin Preda în „Moromeții”, dar consideră că a fost foarte aproape de acea performanță în propria-i muncă literară.
Reflecții asupra prezentului și a viitorului
Fulaș consideră că e mai sănătos să trăiască în prezent, fără a proiecta prea mult asupra viitorului, despre care spune că poate fi simbolic pentru moarte.
El menționează că nu se agăță de planuri mari și preferă scopuri mici, fiind conștient de criza economică și de riscul războaielor din apropierea României. Înfruntă teama, dar așteaptă doar ca ziua de mâine să fie mai bună.
Impactul premiului asupra ritmului de lucru
Recunoașterea din partea Academiei Franceze a adus pentru Fulaș o satisfacție temporară, dar a spus că premiile sunt trecătoare, iar ritmul său de lucru nu s-a schimbat.
El afirmă că preferă să se limiteze la ocupațiile cu care trăiește și să nu lase premiile sau laudele exterioare să-i influențeze procesul creativ, subliniind că literatura și traducerile reprezintă pentru el o meserie și o identitate.
Viziune critică despre scena literară din România
Fulaș îl caracterizează pe mediu cultural autohton ca fiind o „junglă a coatelor ascuțite”, unde succesul e rar și adesea perceput ca o calamitate.
El explică că în România, cultura suferă de lipsă de coeziune, fondurile publice sunt insuficiente, iar piața cărții e dominată de traduceri, ceea ce limitează semnificativ șansele reale de succes pentru autori.
El susține că obiceiurile de a acționa pe interes și lipsa unui sistem unit fac ca succesul să fie adesea suspect și cauzează o afectare profundă a încrederii reciproce în breaslă.
Amprenta sa critică asupra culturii române arată o percepție profundă a lipsei de coerență și sprijin real pentru producția culturală autohtonă.
