Urmășii incașilor au o adaptare genetică unică în lume, arată studiul

Popoarele indigene din Munții Anzi au domesticit cartoful cu aproximativ 6.000 până la 10.000 de ani în urmă, devenind o componentă esențială a dietei lor. Recent, cercetările genetice au evidențiat adaptări specifice în populațiile descendente din Peru, legate de consumul de acest tubercul bogat în amidon. Studiul arată că acești vorbitori ai limbii quechua au dezvoltat o concentrație mai mare a genei AMY1, responsabilă de digestia amidonului, decât majoritatea oamenilor.

Adaptări genetice la consumul de cartofi

Cercetarea a descoperit că populațiile indigene din regiunea andină posedă, în medie, 10 copii ale genei AMY1, adică între două și patru mai multe decât alte grupuri umane. Nicio altă populație la nivel mondial nu depășește această cifră. Această modificare genetică a apărut coincident cu perioada în care s-a început domesticirea cartofului.

Studiul a inclus analiza datelor genetice provenind de la peste 3.700 de persoane din 85 de populații din America, Europa, Africa și Asia. Dintre acestea, 81 erau vorbitori nativi de limba quechua, cu descendență din fostul Imperiu Inca.

AMY1 controlează enigma amilază, o enzimă prezentă în salivă care descompune amidonul în timpul masticației. Persoanele cu mai multe copii ale genei pot produce o cantitate mai mare de amilază, facilitând digestia eficientă a alimentelor bogate în amidon, precum cartofii.

Această adaptare genetică poate avea și implicații asupra microbiomului, colecția naturală de microbi ce trăiește în organism. Cambiările în alimentație pot influența compoziția microbiomului, contribuind la efecte asupra metabolismului și sănătății generale.

Procesul evolutiv și avantajul adaptativ

Cercetătorii consideră că selecția naturală a favorizat apariția unui număr mai mare de copii ale genei AMY1 în populațiile indigene din munții Anzi. Aceasta înseamnă că indivizii cu un număr crescut de copii ale genei aveau un avantaj evolutiv, fiind mai eficienți în digestia amidonului.

Luane Landau, doctorandă la Universitatea din Buffalo și coautoare a studiului, explică această situație ca pe un exemplu clar în care cultura a modelat biologia umană. Adaptarea genetică nu a fost aleatorie: a fost favorizată de regimul alimentar bazat pe cartofi.

Toleranța la lactoză este un alt exemplu de adaptare evolutivă legată de alimentație. Aceasta implică o genă care codează pentru enzima necesară descompunerii lactozei din lapte, permițând consumul de lapte în anumite populații.

Consumul ancestral și dispersia cartofului

Odată cu domesticirea cartofului, acesta a devenit o sursă principală de hrană pentru vechile populații de pe înălțimile munților Anzi, unde alte culturi agricole aveau dificultăți în a se dezvolta.

Cartofii erau integrați în alimentația principală a Imperiului Inca, fiind esențiali pentru aprovizionarea populației. După cucerirea spaniolă a Imperiului Inca, cartoful a fost adus în Europa și apoi răspândit în întreaga lume, devenind o cultură universal acceptată.

Cartofii din Peru se remarcă prin diversitatea lor, fiind disponibilă o gamă largă de soiuri colorate, precum mov, albastru, roșu, auriu, alb și negru. În piețele din Peru, vorbitorii de quechua vând aceste varietăți, reflectând bogăția genetică a culturii locale.

Astăzi, există aproximativ 3.000 până la 4.000 de tipuri diferite de cartofi în Peru, însă majoritatea consumatorilor din lume au acces doar la câteva soiuri standard, ceea ce limitează posibilitățile culinare. Cercetările arată că diversitatea în culturile de cartofi din Peru reprezintă o resursă genetică importantă.

Cartofii au devenit o cultură de bază pentru alimentația globală, fiind un simbol al adaptabilității și al impactului cultural asupra biologiei umane.