Craiova găzduiește luni seară premieră piesei „Timon din Atena” de William Shakespeare, interpretarea fiind realizată de regizorul David Schwartz. Spectacolul, programat la Sala Brâncuși de la ora 18.00, aduce pe scenă unul dintre cele mai incomode texte ale dramaturgului britanic.
„Timon din Atena” – o comedie fără happy-end
David Schwartz explică alegerea piesei: este una dintre cele mai radicale scrise de Shakespeare, ilustrând modul în care banul influențează și subjugă relațiile dintre oameni. El vede în lucrare o premoniție a capitalismului începutului de secol XVI, în contextul exploziei creditelor și datoriilor. Piesa evidențiază logica tranzacțională care domină toate tipurile de relații și concluzionează cu o verdict sumbru: lumea trebuie răsturnată.
Schwartz susține că Timon, deși ucis în final, nu este un mizantrop, ci un personaj ce revendică schimbarea radicală a ordinii sociale. În piesă, personajul declamă discursuri dure, precum „bufoni și sclavi, dați-i afară pe senatori și luați-le locul” sau „faliți, lichidați, înlocuiți creditele cu forța.” Interpretarea sa o consideră un avertisment despre puterea distructivă a banului.
Reprezentația se înscrie în registrul unei opere apocaliptice, dar și un semnal de alarmă asupra pericolului hegemoniei financiare. Schwartz adaugă că nu există dovezi că piesa s-ar fi jucat în timpul vieții lui Shakespeare, considerând-o una dintre cele mai incomode scrieri ale sale.
Relațiile dincolo de bani și educație pentru tineri
În cadrul unei inițiative complementare, regizorul a pregătit o spectaculoasă pentru liceeni, pentru a le oferi o perspectivă diferită asupra temelor din piesă. Aceasta explorează, printre altele, pericolul de a construi relații bazate exclusiv pe beneficii materiale.
Schwartz explică că mesajul pentru tineri este să nu se învinovățească pentru lipsa resurselor financiare. În același timp, el subliniază importanța discuției despre societate, stat și solidaritate, în condițiile societăților actuale marcate de sărăcie și inegalitate. În opinia sa, o astfel de dialogie poate fi utopic, dar reprezintă cea mai bună soluție pentru o societate echitabilă.
Cu privire la cultura și finanțarea ei, Schwartz accentuează vulnerabilitatea în contextul reducerilor bugetare, care afectează în special teatrele, muzeele și alte instituții culturale. El critică ideea de autofinanțare a culturii, care duce spre privatizare și accentuarea inegalităților, restrângând accesul la arte pentru cei fără resurse.
Bucureștiul, de exemplu, are de zece ori mai puține teatre decât Budapesta, iar peste jumătate dintre români nu au văzut un spectacol de teatru în ultimul an, din cauza lipsei infrastructurii culturale în localități. Schwartz atrage atenția asupra necesității de a mări bugetele pentru teatrele publice, pentru a diversifica și distribui geografic oferta culturală.
Pericolul dominant al discursului anti-stat și politicile de dreapta
Regizorul vede o ofensivă agresivă a discursului individualist, anti-stat și anti-taxe, care subminează sisteme esențiale precum sănătatea, educația sau locuințele publice. Acest trend, explică, reprezintă o mare amenințare pentru stabilitatea socială și poate conducere spre un rău generalizabil dacă nu se iau măsuri.
Schwartz remarcă că, în contextul politic actual, susținătorii discursului de dreapta promovează politici conservatoare și austeritate, fiind adesea partenere ai unei minorități privilegiată economic, ce controlează accesul la resurse publice. În același timp, mulți artiști precari au interiorizat această retorică, sprijinind ideea de reducere sau dispariție a instituțiilor culturale.
În același timp, o nouă generație de tineri artiști și studenți manifestă un interes tot mai mare pentru temele sociale și economice. Schwartz enumeră nume de debutanți și regizoare activi în teatrele de stat, care abordează, cu seriozitate, subiecte legate de inegalitate sau de condiția precară a tinerilor artiști. În această perspectivă, el vede o rază de speranță pentru schimbare.
Un peisaj cultural fragil, cu perspective îngrijorătoare
Schwartz critică politicile guvernamentale și locale pentru reducerea bugetelor culturale, comasarea instituțiilor și imposibilitatea unora de a-și plăti salariile angajaților. Într-o situație în care peste jumătate din populație nu participă la activități culturale, aceste măsuri accentuează decalajele și limitează accesul la cultură.
El avertizează că predominanța discursurilor individualiste și austerității adâncește inegalitățile sociale și duce spre o restrângere a spațiului civil și cultural. În opinia sa, această tendință are implicații grave pentru coeziunea socială și pentru dezvoltarea artei în România.
În concluzie, Schwartz consideră că, în condițiile actuale, abordarea temelor sociale în teatru și cultura în general trebuie să capete o poziție mai critică și mai activă, în vederea susținerii unei societăți mai echitabile.
