**Securitatea infrastructurilor offshore din Marea Neagră, necoordonată și vulnerabilă**
În România, protecția platformelor offshore și a viitoarelor infrastructuri strategice din Marea Neagră este asigurată de mai multe instituții, fără o structură unică responsabilă pentru securitate. Actualul sistem este format din mai mulți actori, cada unul cu atribuții specifice, dar lipsind o comandă centralizată pentru gestionarea situațiilor de criză.
Actori principali în securitatea infrastructurilor offshore
Operatorul platformelor, OMV Petrom, se ocupă de securitatea industrială, monitorizarea tehnică și controlul accesului. Paza fizică este asigurată de o firmă de securitate privată, cu echipe și proceduri specifice. Forțele Navale Române vigilentiază și monitorizează zona maritimă, inclusiv pentru amenințări maritime. Forțele Aeriene Române supraveghează spațiul aerian și reacționează la eventuale amenințări aeriene.
Instituțiile de informații, precum Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe, urmăresc riscurile și amenințările de securitate. În plus, Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Frontieră se ocupă de securitatea maritimă și controlul frontierelor, iar Autoritatea Navală Română monitorizează traficul naval și siguranța navigației.
Lipsa unui cadru unitar de coordonare
Potrivit Asociației Energia Inteligentă, nu există o instituție cu misiune principală sau exclusivă pentru apărarea infrastructurilor energetice offshore sau onshore. În practică, responsabilitatea răspunsului în cazul unui incident nu este clar definită.
Este neclar cine coordonează intervențiile în primele 30 de minute după un incident, cine deține imaginea completă asupra riscurilor integrale sau cine stabilește prioritățile dacă resursele critice sunt afectate simultan. Această lipsă de coordonare reprezintă o vulnerabilitate majoră.
Impactul proiectului Neptun Deep
Proiectul Neptun Deep, situat în Zona Economică Exclusivă la circa 170 km de coastă, devine și mai relevant odată cu avansarea lui. În cazul în care infrastructura offshore ar fi supusă unor atacuri sau sabotaje, răspunsul coordonat devine vital, însă nu există un sistem dedicat pentru gestionarea acestor situații.
În apele teritoriale, România exercită suveranitate deplină, dar în Zona Economică Exclusivă, are doar drepturi asupra resurselor și infrastructurilor, inclusiv a instalațiilor offshore. Protejarea acestor zone necesită, în mod special, o abordare strategică și tehnică.
Complexitatea protecției infrastructurii offshore
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, afirmă că protecția infrastructurilor offshore implică riscuri mai mari decat cele de pe uscat, din cauza unor amenințări precum atacuri cu drone maritime, sabotaj asupra conductelor submarine, atacuri asupra platformelor de producție, operațiuni hibride sau blackout-uri.
El subliniază că, în condițiile actuale, răspunsul la astfel de incidente ar implica multiple instituții și structuri statale, iar în realitate, s-ar putea ajunge la o reacție disfuncțională sau bâlbă colectivă.
Dispeceratul Național de Securitate Energetică, încă în faza de proiect
Nu există, în prezent, un comandament unic dedicat securității energetice, care să coordoneze permanent aceste capacități. România trebuie să treacă de la supravegherea generală a spațiului maritim la o protecție activă și permanentă a infrastructurilor energetice, similar modelului Norvegiei sau Regatului Unit.
De la apariția proiectului Neptun Deep și până acum, România nu a reușit să instituționalizeze un cadru pentru coordonarea răspunsurilor în situații de criză. Inițiativa Asociației Energie Inteligentă, încă din 2016, a propus înființarea unui Dispecerat Național de Securitate Energetică, ca instituție independentă în coordonarea Guvernului.
Această structură ar avea menirea de a evalua rapid incidentele, de a stabilirea priorităților și de a coordona răspunsurile multiplelor entități, reducând vulnerabilitatea infrastructurilor energetice critice din Marea Neagră. În prezent, însă, regimul procedural și lipsa unei comanda centrale rămân principalele obstacole în garantarea securității naționale.
