Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon, aproape de București. Originar dintr-o familie evreiască, tatăl său, Oscar Steinhardt, inginer și arhitect, a fost rănit în Primul Război Mondial și decorat cu Ordinul “Virtutea Militară”. Mama sa, Antoaneta, era înrudită cu Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei.
Urmând cursurile primare la școala locală, Nicolae a continuat studiile la liceul “Spiru Haret” din București, pe care l-a absolvit în 1929. În același an, a început să frecventeleze ședințele cenaclului literar “Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu.
## Biografie și forme de educație
Steinhardt a fost coleg cu Mircea Eliade și Constantin Noica, fiind singurul dintre cei patru de origine evreiască fără certificatul etnic eliberat de Rabin, întrucât dorea să învețe religia creștină.
A obținut licența în 1934 la Facultatea de Drept și Litere a Universității din București și, în 1936, a devenit doctor în Drept Constituțional, având ca mentor pe Mircea Djuvara. În copilărie, a citit opere ale anticilor, Dante, Shakespeare, Goethe, Rousseau, Tolstoi și alții, acumulând o cultură universală.
## Activitate publicistică și călătorii
În 1934, Nicolae Steinhardt a publicat primul volum, “În genul tinerilor”, și două studii despre religia iudaică în limba franceză, publicate în Paris între 1935 și 1937. În perioada 1937-1939, a efectuat călătorii în Anglia, Franța, Austria și Elveția.
După întoarcerea în țară, a lucrat ca redactor la “Revista Fundațiilor Regale”, dar a fost concediat în 1939 din cauza originii sale evrești, într-un context de “epurare etnică”. În 1947, a fost din nou exclus, atât din revistă, cât și din domeniul juridic, activitatea sa literară fiind interzisă.
## Anii de detenție și botezul creștin
Pe 15 martie 1960, în Închisoarea Jilava, Nicolae Steinhardt a fost botezat creștin ortodox de către un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu, în prezența mai multor preoți ai diferitelor confesiuni creștine. Ulterior, a fost mutat în închisorile de la Gherla și Aiud. În august 1964, a fost eliberat printr-un decret de grațiere colectivă.
După eliberare, s-a aflat la Schitul “Darvari” din București, unde a primit sacramentele botezului și împărtășaniei. În 1979, s-a stabilit definitiv la Mănăstirea “Rohia”, unde a lucrat ca bibliotecar și a avut o activitate intensă de slujitor.
## Viața monahică și activitatea spirituală
Pe 16 august 1980, Nicolae Steinhardt a fost tuns monah după tradiție, primind numele “fratele Nicolae”. La mănăstire, a pus în ordine biblioteca, cu peste 25.000 de volume, și a ținut slujbe și predici.
A colaborat cu reviste precum “Viaţa Românească”, “Secolul XX”, “Steaua”, “Familia”, “Orizont” și “Vatra”. A publicat volume de eseuri și studii critice, inclusiv “Incertitudini literare”, premiat cu “Marele Premiu al Criticii Literare”. În paginile sale, a abordat teme legate de literatură, religie și spiritualitate.
## Moartea și opera literară
Nicolae Steinhardt a decedat la 30 martie 1989 la Baia Mare și a fost înmormântat în Cimitirul Mănăstirii “Rohia”. Operele sale au fost supuse confiscărilor de către Securitate, manuscrisele fiind dezbinate și redistribuite: unul dintre acestea a ajuns în Paris, fiind publicat în 1988-1989 în serial la “Europa Liberă”.
După Revoluția din 1989, “Jurnalul fericirii” a fost publicat de Editura Polirom, în colaborare cu Mănăstirea Rohia. Ulterior, alte edituri au republicat această lucrare, considerată o pictură introspectivă a sufletului său.
## Citate și filozofie de viață
Steinhardt a scris despre imperfecțiune, sugerând că idealurile creștine trebuie să fie orientate spre acceptarea limitărilor umane și a imperfecțiunii.
Lucrarea sa a avut o “Odisee”: manuscrisul a fost terminat în 1971, confiscat în 1972, dar și restituit, apoi din nou confiscat în 1984. În perioada comunistă, manuscrisul a fost distribuit clandestin și difuzat în serial la radio “Europa Liberă”.
Nicolae Steinhardt a rămas o personalitate marcantă în cultura și spiritualitatea românească, având o influență durabilă prin operele sale și modelul de viață.