O nouă cercetare indică faptul că Homo floresiensis, cunoscut și sub denumirea de „Hobbitul” din cauza dimensiunii sale mici, nu era un vânător de vârf sau stăpân al focului. Studiul, realizat de o echipă internațională de cercetători coordonată de Programul pentru Originile Omului al Smithsonian Institute, sugerează că hominizi timpurii de pe insula Flores s-au hrănit predominant cu carne de hoituri, fiind necrofagi, nu vânători sau utilizatori de foc.
Stilul de viață al Homo floresiensis
Concluziile fac referire la urmele lăsate pe scheletele speciilor de Stegodon insularis, o rudă mică a elefanților moderni, care a trăit pe insula Flores și a dispărut. Astfel, cercetătorii au dedus că acești hominizi se aprovizionau cu hrană din resturile animalelor ucise de prădători precum dragonii de Komodo, cunoscuți pentru abilitățile lor de pradă și capacitatea de a detecta carcase din distanțe mari.
Prădători și urme de hrană
Dragonii de Komodo, prădători eficienți, atacă prin ambuscadă și se bazează pe simțul olfactiv foarte dezvoltat. Această caracteristică îi face capabili să găsească carcase în stare de descompunere aflate la câțiva kilometri distanță, reducând șansele ca „Homo floresiensis” să fi avut acces liber la și consumat carne de vârf, precum cea a Stegodonilor.
Paleoantropologa E. Grace Veatch și echipa sa au comparat urmele dinților dragonilor de Komodo, centrate pe zonele bogate în carne, cu urmele lăsate de uneltele primitive folosite de hominizi pe aceleași oase. Aceste analize, efectuate pe rămășițele descoperite în situl arheologic Liang Bua, indică faptul că primele hominizi nu consumau carne de vânat mare în proporție semnificativă.
Pentru verificare, cercetătorii au realizat experimente în interiorul Grădinii Zoologice „Zoo Atlanta”, hrănind dragoni de Komodo contemporani cu pradă asemănătoare. Rezultatele au confirmat că aceste animale tolerează și consumă doar anumite porțiuni de pradă, în special cele care contin mai multă carne, precum membrele.
Urmele de zgârieturi și adânciturile pe oasele de Stegodon, atribuite dragonilor, sunt concentrate pe zone bogate în carne, precum membrele, în timp ce urmele lăsate de „Homo floresiensis” apar în zone mai sărace în carne, precum capul și gâtul. Aceste diferențe susțin ideea că hominizi se hrăneau cu rămășițe, nu cu vânat activ sau carne proaspătă.
Utilizarea focului și evoluția comportamentală
Analiza a peste 10.000 de artefacte și resturi din peștera Liang Bua, principalul sit arheologic pentru „Homo floresiensis”, a relevat că aceștia nu foloseau focul. Cercetătorii au comparat straturile geologice din sit, datând între aproximativ 774.100 și 60.000 de ani în urmă.
Rezultatele indică faptul că toate urmele de utilizare a focului sunt atribuite oamenilor moderni, „Homo sapiens”, care au început să folosească focul acum circa 46.000 de ani. În perioada în care Homo floresiensis a ocupat peștera, nu există dovezi concrete de manipulare sau control al focului de către acești hominizi.
Veatch și colegii săi subliniază că această descoperire contestă vechi teorii conform cărora „Homo floresiensis” ar fi fost capabil să utilizeze focul și să fie vânător de vârf. Studiile anterioare, care au sugerat comportamente avansate, pot fi astfel reconsiderate, dat fiind că nu există dovezi solide în acest sens.
Controverse și dezbateri în continuare
Dezbaterea despre natura și nivelul de sofisticare al lui Homo floresiensis continuă, mai ales după această nouă analiză. Unii oameni de știință ambițioși consideră că aceste hominizi ar fi putut avea o viață și un stil de trai mai complex decât sugerează mărturiile fizice, dar această cercetare sugerează contrariul.
Descoperirile indică clar că Homo floresiensis nu a stăpânit focul și nu a fost un vânător de vârf pentru speciile mari de pradă. Această concluzie schimbă unele interpretări anterioare despre capacitățile și comportamentul acestor hominizi, reafirmând ideea că aceștia s-au bazat în principal pe hrană de rămășițe.