Un studiu recent evidențiază modul în care o exoplanetă a supraviețuit morții stelei sale și prezintă noi ipoteze despre evoluția planetelor în sistemele deteriorate.
Distanța și caracteristicile exoplanetei WD 1856 b
Este situată la 81 de ani-lumină de Pământ, în constelația Dragonul. Distanța de un an-lumină este de aproximativ 9.500 de miliarde de kilometri. Exoplaneta are o masă de aproximativ opt ori mai mare decât cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar.
Temperatura atmosferei sale este de circa 127 de grade Celsius, ceea ce este considerat ridicat pentru o planetă de această tipologie. Orbita sa în jurul piticei albe are o perioadă de 1,4 zile și o distanță de 50 de ori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare.
Contextul și sistemul în care se află
WD 1856 b orbitează o pitică albă, rămasă în urma unui sistem triplu de stele, care include două pitice roșii, fiecare având aproximativ 30% din masa Soarelui. Pitica albă s-a format în urmă cu aproximativ 5 miliarde de ani dintr-o stea cu până la două ori masa Soarelui.
Planeta a supraviețuit în condițiile extreme ale mediului gravitațional influențat de cele trei stele. Cercetătorii încearcă să determine de ce se află atât de aproape de pitica albă, având în vedere dinamica sistemului.
Ipoteze privind traiectoria planetei WD 1856 b
Există două teorii principale despre modul în care planeta a ajuns pe orbita actuală. Prima susține că WD 1856 b a fost inițial înghițită de stea în faza de gigantă roșie, dar a supraviețuit exteriorului nucleului stelar, care ulterior s-a transformat în pitică albă.
A doua ipoteză afirmă că planeta s-a aflat inițial la o distanță sigură, însă forțele gravitaționale ale celor două pitice roșii din sistem au împins-o pe orbita actuală. Descoperirea a fost anunțată în 2020 și a oferit dovezi despre supraviețuirea planetelor în urma dispariției stelei.
Compoziția și caracteristicile planetei
Studiul a vizat-o cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb. WD 1856 b este formată în principal din hidrogen și heliu, similar cu Jupiter, dar conține o cantitate neobișnuit de mare de metan. Temperatura ridicată a atmosferei este atribuită interacțiunilor cu forțele gravitaționale exercitate de pitica Albă.
Planeta are o dimensiune de aproximativ 500 de ori mai mare decât pitica albă, care este doar puțin mai mare decât Pământul. Însă masa sa este mult mai mare, ceea ce o face extrem de compactă.
Implicații pentru sistemul solar și viitorul Pământului
Când Soarele va ajunge în faza de gigantă roșie, va deveni de aproximativ 200 de ori mai mare decât în prezent, prevenind astfel înghițirea planetelor dincolo de Merkur și Venus. Restul planetelor mai îndepărtate, inclusiv Pământul, vor rămâne probabil în orbite extinse în jurul unei pitice albe, după cum estimează cercetătorii.
O modificare semnificativă va fi reducerea maselor Soarelui cu aproximativ jumătate, ceea ce va determina planeta să se îndepărteze gradual, până la distanțe aproape duble față de cele actuale.
În privința Pământului, situația rămâne incertă. Nu există o estimare precisă privind trajectoria viitoare, însă evoluția sa va depinde de modul în care Soarele își va pierde masa și de eventualele mișcări ale planetelor în procesul de transformare.
Deocamdată, planurile fiind sub semnul incertitudinii, întreaga fragmentare a sistemului solar în perioada sfârșitului vieții stelare a Soarelui rămâne un subiect de studiu pentru astronomi.