Gelu Duminică, sociolog și profesor universitar, pune accentul pe dialog direct cu comunitățile vulnerabile, considerând că aceste întâlniri sunt mai valoroase decât implicarea în politică sau desemnarea unor personalități pentru funcții publice. El evită să se implice în discursuri convenționale, preferând discuțiile cu părinți afectați de consumul de droguri și femei victime ale violenței.
„Funcțiile sunt trecătoare”
Profesorul afirmă că nu se vede în postura de ministru al Educației, considerând funcțiile publice efemere. El dedică timpul unei viziuni asupra unei educații timpurii și autentice, accentuând importanța grădinițelor de calitate în comunitățile defavorizate. Duminică susține că sistemul de învățământ românesc trebuie să formeze cetățeni, nu doar să testeze memorarea materiilor, criticând actualele metode de predare și evaluare, considerate redundante și învechite.
„Cine-i abandonat primul?”
Discuția ajunge pe tema abandonului școlar, iar Duminică subliniază că nu copiii abandonează sistemul, ci societatea. El critică accentul excesiv pe memorare și conformism, afirmând că sistemul educațional românesc a rămas în urmă, folosind metode și forme de predare apropiate de cele din peste trei decenii. În viziunea sa, societatea nu protejează suficient elevii aflați în situații vulnerabile, lăsându-i la distanță de școală.
„Atât de multe am învățat de la studenții mei”
Duminică face o introspecție personală despre lecțiile învățate de la studenți. Răbdarea, pasiunea și o percepție mai largă asupra lumii sunt câteva din valorile pe care le-a acumulat. Artistul recunoaște că și el are talente neconvenționale, precum cântatul, fiind dispus să danseze fie pe manele, fie pe muzică clasică, fără prejudecăți.
„Dacă învăț carte, o să ajung mare”
Este de părere că diploma și educația deșarte nu garantează succesul. El pune sub semnul întrebării ideea că excesul de cumințenie și conformism sunt virtuti. În opinia lui, este uneori necesar să îți faci auzită vocea pentru a fi observat, într-o societate unde tăcerea poate fi interpretată ca dezinteres.
„Ce va spune fiica mea?”
La final, în cadrul unui răspuns mai personal, Duminică susține că adevărata valoare pentru el este ceea ce va spune fiica sa despre el după ce va pleca din această lume. El consideră că această măsură a impactului său în viața apropiaților este cea mai importantă.
