România intenționează să diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale prin implementarea proiectului „Coridorul Vertical”, o infrastructură care conectează terminalele de gaz din Grecia, Bulgaria și Ucraina, în vederea reducerii dependenței de gazul rusesc tranzitat prin Ucraina și conductele Gazprom. În condițiile în care infrastructura este în faza de finalizare, criticile și interpretările legate de acest proiect continuă să fie subiect de dezbateri.
Fundamentele fizice și istorice ale proiectului
Coridorul Vertical a fost inițiat în 2014, după anexarea Crimeei și conflictul din Donbas, pentru a crea alternative de transport al gazelor către Europa Centrală și de Est. În luna decembrie a aceluiași an, miniștrii energiei din Grecia, Bulgaria, România și Ungaria au semnat un acord la Bruxelles, pentru utilizarea gazului din Azerbaidjan, prin proiectul TANAP, și a gazului lichefiat regazeificat la terminalul de la Alexandroupolis.
Proiectul s-a suprapus parțial cu gazoductul BRUA și a fost oficial introdus în rețea în 2016. În acest proces au fost finalizate între 2020 și 2022 lucrări precum construcția interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB) și terminalul FSRU de la Alexandroupolis. În 2024, țări precum Ucraina, Moldova și Slovacia au aderat la acest coridor, iar conducta Transbalcanică a fost adaptată pentru flux invers.
Testele de piață și ajustările tarifare au avut loc între 2024 și 2026, incluzând reduceri de 25% până la 50% pentru traseul Grecia–Bulgaria–România–Moldova–Ucraina, pentru a face precum și stocarea în depozitele ucrainene mai atractivă pentru utilizatori. Toate aceste etape vizează utilizarea infrastructurii create pentru alternative tehnice la gazul rusesc.
Importanța strategică și tehnică
Coridorul Vertical contribuie la diversificarea surselor de energie, reducând dependența de gazul tranzitat prin conductele Gazprom. Alternativa constă în utilizarea gazului lichefiat regazeificat și a gazului captat prin proiectul TANAP, provenit din zona Caucazului.
Infrastructura existentă a fost modernizată pentru a fi bidirecțională, reducând astfel costurile și timpul de implementare. Oferă țărilor din regiune posibilitatea de a accesa piețele globale de LNG, garantând opțiuni de aprovizionare mai variate și mai competitive.
Capacitatea actuală și limitările sistemului
Rețeaua de gaz a României dispune de conducte care permit circulația în ambele sensuri, interconectate cu Bulgaria, Ucraina, Moldova și Ungaria. Capacitatea de transport a coridorului este limitată la 3 miliarde metri cubi pe an, prin Bulgaria, deoarece actuala infrastructură nu poate susține volume mai mari.
De asemenea, depozitele subterane românești de gaze au o capacitate totală de aproximativ 3,17 miliarde metri cubi, insuficientă pentru o iarnă fără importuri suplimentare sau măsuri de urgență. Majoritatea stocurilor sunt centralizate în două depozite: Bilciurești și Sărmășel, ceea ce creează vulnerabilități în cazul unor incidente tehnice.
Consumul anual de gaze al României variază între 8,5 și 10 miliarde metri cubi, în funcție de sezon, iar producția din resursele interne precum Neptun Deep și Caragele este de peste 16 miliarde metri cubi, depășind necesarul național. Așadar, plantația nu poate fi stocată integral în depozite, iar România nu are infrastructura necesară pentru a susține toate categoriile de consum și stocare dinamică.
Capacitatea de transport a Bulgariei și limita de 3,17 miliarde metri cubi
Capacitatea de intrare și ieșire a sistemului bulgar este limitată. Dinspre Grecia și Turcia, Bulgaria poate primi anual aproximativ 7,1 miliarde metri cubi, însă dinspre România, totalul de transport spre teritoriul bulgar este limitat la circa 6,23 miliarde metri cubi pe an, din cauza traseelor și construcțiilor existente.
Pentru a crește fluxurile, Bulgaria trebuie să dezvolte noi rute de transport, deoarece infrastructura actuală nu permite mai mult de această cifră. Volumul de gaze din Marea Neagră și cele provenite din exploatările de la Neptun Deep pot atinge împreună peste 16 miliarde metri cubi anual, din care o parte nu poate fi folosită imediat din cauza infrastructurii și depozitelor insuficiente.
Dezideratele depozitării și provocările de vară
România dispune doar de șase depozite subterane, cu o capacitate totală de numai 3,17 miliarde metri cubi. Acest volum nu acoperă stocurile necesare pentru o iarnă extremă, atunci când consumul poate ajunge până la 10 miliarde metri cubi.
Majoritatea capacității de depozitare este controlată de compania Romgaz, prin DEPOGAZ, cu excepția depozitului de la Târgu Mureș, unde acționarul majoritar este un grup străin. Lipsa unui sistem dispersat și rezilient pentru depozitare limitează flexibilitatea țării în gestionarea rezervelor de gaze.
Fără capacitate de creștere a stocurilor și a debitului de extracție, România nu poate gestiona eficient surplusurile de gaze provenite din exploatările de resurse interne, iar dependența de importuri, mai ales iarna, rămâne o realitate investițională.
Impactul și implicațiile comerciale
Deși infrastructura de transport poate susține fluxuri de gaze, limita de 3,17 miliarde metri cubi pentru depozitare și capacitatea de transport limitată a Bulgariei fac dificilă acoperirea totală a consumului sezonier ridicat.
Transgaz va percepe tarife pentru transport, indiferent de proveniența gazului, iar orice contract de achiziție depinde de capacitatea de depozitare. În lipsa acesteia, pentru România, oportunitatea de a comercializa surplusurile este redusă, iar importurile vor continua în sezonul rece.
Cunoașterea limitărilor tehnologice și infrastructurale de către actorii din industrie face ca inițiative precum lobby-ul pentru creșterea achizițiilor de gaze să fie în principal acțiuni de avarie informațională. Declarațiile despre capacități false sau obligații de cumpărare fără infrastructură reală devin, în aceste condiții, motiv de critici și de manipulare politică, mai ales în contextul unor interese geo-economice.
Numărul real de volume de gaze disponibile pentru România și capacitatea de stocare trebuie considerate în raport cu infrastructura construită și cu limitele tehnice actuale, iar orice discuție despre contracte sau achiziții trebuie să țină cont de aceste constrângeri.