România traversează o perioadă de ralanti economic, în timp ce inflația persistă, semi-rămasă de ani de zile în afara tendinței de scădere, reprezentând un factor sever de tensiune în economia țării. În ciuda faptului că activitatea economică și creșterea salariilor s-au încetinit semnificativ, rata inflației de bază rămâne ridicată în comparație cu media europeană și cu obiectivele Băncii Naționale a României (BNR).
Dezvoltare economică și inflație: o divergență persistentă
Economia României nu a mai fost considerată supraîncălzită de peste doi ani. Creșterea economică a stagnat, salariile au încetinit, iar veniturile reale sunt sub presiune, în contextul unor politici fiscale mai riguroase. În același timp, inflația de bază se menține ridicată și reprezintă principalul motiv pentru care situația economică diferă de restul Europei.
Valentin Tătaru, economist șef la ING Bank România, afirmă că această divergență se datorează unei recuperări acoperite de forțe mai puternice, care au generat multiple șocuri suprapuse în ultimii ani. În plus, economiei românești îi lipsesc spațiile de ajustare intermediară din cauza unor șocuri frecvente, precum cele provocate de pandemie și criza energetică.
Șocurile multiple și impactul lor asupra inflației
Criza energetică din 2022 a fost urmată de plafonarea prețurilor la energie, cu scopul de a atenua impactul asupra gospodăriilor. Însă, ulterior, aceste prețuri au fost eliminate, fiind urmate de creșteri ale TVA-ului și accizelor în 2025, ceea ce a readus nivelul prețurilor la un nivel înalt.
Un nou șoc energetic a apărut în 2026, influențat de tensiunile geopolitice ce implică Iranul, precum și de nivelurile scăzute ale Dunării, care au redus producția hidro și nucleară. Aceste factori au determinat banca centrală să-și majoreze prognoza de inflație pentru sfârșitul anului 2026 la 6,1%, un nivel relativ optimist.
Un astfel de șoc încorporat în contracte și așteptări distorsionează mai lung termen traiectoria inflației. În cazul unui șoc temporar, inflația afectată dispare treptat, însă dacă un șoc devine încorporat în structura prețurilor și salariilor, impactul persistă. România este mai vulnerabil în această situație, având o pondere mai mare a energiei și alimentelor din cheltuielile gospodăriilor, precum și o influență semnificativă asupra costurilor de producție. Creșterile repetate de prețuri în aceste sectoare încurajează consumatorii și lucrătorii să își bazeze deciziile pe ultimele creșteri, lucru ce amplifică inflația.
Serviciile: un sector cu inflație persistentă
În septembrie, inflația la alimente a fost de 3,0%, la bunuri nealimentare de 7,1%, iar la servicii de 11,1%. Sectorul serviciilor prezintă o inflație în creștere, deoarece acestea sunt în mare parte generate local, necesită forță de muncă și nu pot fi importate. Salariații și costurile interne influențează direct prețurile din domenii precum restaurante, saloane de înfrumusețare, clinici stomatologice sau servicii de întreținere.
Deși creșterea prețurilor serviciilor reflectă și ajustări bruște ale chiriilor și utilităților, dinamica mai largă indică o migrare a inflației de la energie și bunuri către serviciile locale. Acest fenomen menține inflația ridicată, chiar și în perioade în care alte sectoare ar trebui să se stabilizeze.
Salariile: impactul unui boom temporar
Salariile joacă un rol esențial în modelul inflației. În ultimii cinci ani, salariile reale au crescut cu peste 20%, peste creșterea productivității. În 2024, costul unitar al forței de muncă a crescut cu circa 18%, alimentând presiuni asupra prețurilor.
În 2026, această tendință s-a inversat, cu creșteri ale salariilor nete de doar 5,6% față de anul precedent, sub rata inflației. Ca rezultat, salariile reale se contractă, iar activitatea angajatorilor încetinește. În timp ce unele ajustări sunt observate în prețurile serviciilor, constrângerile structurale, precum emigrația și îmbătrânirea, mențin presiunea ascendentă asupra salariilor atunci când cererea își revine.
Impactul politicii fiscale și al importurilor
Deficitul fiscal al României s-a majorat la 9,3% din PIB în 2024 și s-a redus la 7,7% în 2025, urmând să scadă în continuare în 2026, estimându-se la circa 6%. Creșterile de salarii, pensii și cheltuieli pentru infrastructură au impulsionat cererea internă și deficitul comercial, care a atins 8,2% din PIB în 2024 și 7,9% în 2025.
Cele mai multe efecte s-au resimțit în creșterea importurilor, cererea internă generând deficit extern și accentuând vulnerabilitatea la fluctuațiile prețurilor globale ale materiilor prime. În același timp, sporirea impozitelor și prețurilor administrate a avut un efect dublu: inițial inflaționist, apoi dezinflaționist, consumul scăzând după ajustări.
Politica monetară și cursul de schimb
BNR a intervenit pentru limitarea fluctuațiilor cursului de schimb EUR/RON, menținând stabilitatea monedei. În martie 2026, euro s-a tranzacționat la aproape 5,09 RON, ajungând în octombrie la circa 5,34 RON, o depreciere moderată după ani de stabilitate.
Această stabilitate a fost menținută în ciuda creșterii rapide a salariilor și prețurilor, influențată de încercarea băncii centrale de a limita aprecierea reală a leului. Comisia Europeană și FMI indică o posibilă supraevaluare a monedei românești, determinată de creșterea costurilor forței de muncă fără câștiguri de productivitate corespunzătoare.
Performanța exporturilor a rămas mai rezistentă decât ar sugera indicatorii relativi, însă dacă tendința de creștere rapidă a costurilor interne continuă, competitivitatea României pe piețele externe va avea de suferit.