Analist politic și prim-vicepreședinte AUR, Dan Dungaciu remarcă o ruptură strategică importantă în privința României. Absența unei poziții ferme la Marea Neagră vulnerabilizează rolul geopolitic pe care țara noastră îl joacă în regiune, adaugă acesta. Alinierea la viziunea venită de la Bruxelles, spune analistul, în detrimentul dialogului cu Partenerul Strategic american, dar și cu alte state din regiune, pune România într-o poziție de izolare.
„Domnul Tucă, asta e o prostie. Consecința este că România n-a fost în stare, împreună cu Turcia, Bulgaria, Organizația Națiunilor Unite, chiar cu rușii și cu Kievul, cum au fost discuții anterioare, cu americanii, cu ce vreți dumneavoastră , să creeze culoare de liberă circulație, așa cum s-a întâmplat în 2022. Dacă România nu face asta și nu ține o bucată din Marea Neagră neafectată de război, evident că n-are ce să facă, ce să se aplice. Vezi o prostie și dacă te gândești la securitatea mării, trebuie să vedem și cum o face și cu cine, cu ce parteneri. Iar tu te încrâncenești să nu vorbești cu partenerul american pe războiul din Ucraina, care e cel mai important partener strategic, pe de o parte, și cel mai important furnizor de securitate pe care îl avem astăzi, pentru că tu ți-ai pus toate ouăle în barca doamnei Ursula von der Leyen, care vrea să facă un consiliu de securitate, armată și mai știu eu ce alte nebunii care, chiar dacă se vor face, deși nu cred asta, va fi peste 10 sau 12 ani, când se va fi încheiat într-un fel sau altul tot acest război. Și când oamenii vor fi înțeles că, de fapt, puterea este în altă parte, pentru că asta e realitatea. Și summitul, și declarațiile lui Trump, și întâlnirea cu Witkoff, asta arată, că puterea este în altă parte.
Și acum, sigur, presa din România sigur că n-a vrut să relateze această chestiune. Se pare că prețul dieselului a scăzut cu vreo cinci-șase procente după anunțul că a plecat deja o navă din Rusia cu vreo 40 de milioane de tone spre America, cu diesel. Iar rușii au negociat cu americanii inclusiv îngrășăminte chimice. Deci nu e numai pe energie, ci se dorește un acord. Este un acord mult mai amplu.”
În timp ce România rămâne loială directivelor europene, la nivel global are loc o schimbare de paradigmă. Negocierile dintre Washington și Moscova pe teme de energie și comerț arată clar acest lucru.
În acest context, Dan Dungaciu avertizează că lipsa unei inițiative diplomatice proprii și îndepărtarea de partenerul strategic american riscă să reducă influența României în regiunea Mării Negre, tocmai într-un moment în care negocierile dintre marile puteri pot redefini echilibrul de securitate regional.

















