Amara a fost o stațiune balneară importantă pentru români în perioada comunistă, însă istoria sa începe înainte de Primul Război Mondial. În anii ’30, avea deja statutul de stațiune balneară, iar dezvoltarea a fost susținută de concesionari și investiții particulare, precum cele ale moșierului Dumitru Seceleanu, care a fost primul inițiator al băilor de nămol din zonă. În 1937, a fost înființată Administrația Băilor „Sănătatea” și Oficiul Național de Turism a declarat oficial Amara stațiune balneară.
Dezvoltarea în perioada comunistă
După 1948, regimul comunist a investit semnificativ în stațiune pentru a o transforma într-o destinație accesibilă oamenilor simpli. Până în anii ’70, au fost construite trei hoteluri mari pentru tratament și cazare: hotelul sindicatelor, hotelul UGSR (actual hotel „Lebăda”) și hotelul cooperativiștilor. Hotelul sindicatelor, inaugurat în 1969, avea circa 1.500 de locuri de cazare și era, la acea vreme, cel mai mare hotel din țară specializat în tratament balnear, fiind deschis tot anul.
Tratamentul și infrastructura
Tratamentul era focalizat pe utilizarea nămolului, aplicat printr-o tehnică specifică. Un fost angajat al hotelului sindicalilor a explicat că tratamentul consta în așezarea pacientului pe un pat cu nămol cald de până la 38 de grade, apoi acoperirea cu nailon și pătură, urmat de un duș. Acest procedeu era considerat foarte eficient pentru probleme de reumatologie și ginecologie.
Stațiunea includea și facilități de cazăre și tratament, precum și activități culturale. Alternativa la cazarea în hotel era staționarea în cort pe plajă sau cazarea la localnici, reglementată de legislație, diferența de preț fiind semnificativă.
Originile și primele investiții
Primii pași ai stațiunii au avut loc înainte de Primul Război Mondial, fiind inițial rezultatul unor investiții particulare. Cea mai cunoscută contribuție a fost a unui boier din sudul României, Dumitru Seceleanu, care a realizat primele băi de nămol, fiind motivat de o credință personală în efectul terapeutic. În perioada interbelică, alte mici investiții au fost făcute de antreprenori locali, dar nu s-a înregistrat o dezvoltare de amploare.
În 1937, statul a oficializat stațiunea, înființând Administrația Băilor „Sănătatea” și declarând Amara stațiune balneară oficială. Tot în acel an, CFR a subvenționat cu 50% biletele de tren pentru Slobozia, facilitând accesul turiștilor cu venituri modeste.
Declinul și redresarea recentă
După 1990, investițiile statului în Amara au încetat, iar capacitatea de tratament s-a redus. Procedurile au rămas aceleași, însă s-au impus restricții asupra scoaterii nămolului, ceea ce a limitat posibilitatea de extracție a acestuia din lac.
În ultimul an, numeroase investiții au fost realizate pentru reamenajarea plajei și modernizarea infrastructurii, fiind încheiate lucrări de amenajare ale comunei și ale zonei de plajă. În prezent, infrastructura este încă funcțională, iar mulți turiști, din țară și din zona locală, frecventează stațiunea.
Salonul tradițional și preferințele turiștilor
Mulți vizitatori aleg încă să rezerve aceleași camere de zeci de ani, uneori chiar același loc în hotel. O mărturie menționează și o doamnă care, de peste 50 de ani, cere întotdeauna camera 103 la hotelul „Lebăda”, unde cazează fiul ei.
Turiștii care vin la Amara preferă tratamente specifice balneare, însă numărul procedurilor de scoatere a nămolului din lac a scăzut din cauza reglementărilor și a costurilor. Majoritatea hotelurilor achită acum aceste servicii prin Apele Române, iar extracția a fost restricționată pentru a proteja ecosistemul lacului.
Infrastructura pentru tratament și turism este încă utilizabilă, iar interesul pentru stațiune, deși fluctuant, a fost relansat recent prin investiții și modernizări.
