În umbra singurătăţii, ne aflăm, ne-am aflat sau va veni timpul când vom fi.
Singurătatea este un sentiment complex, imposibil de definit complet.
Singurătatea este senzaţia de lipsă, un spaţiu privilegiat pentru reflecţie sau o sursă de suferinţă. Un gol plin de amintiri, un abis al memoriei. Singurătatea este dorinţa pentru ceva inaccesibil.
Singurătatea este durere, care, dacă nu devine cronică, se poate vindeca în sine.
Exprimată artistic, fascinaţia singurătăţii poate naşte opere de artă remarcabile.
Am ales să ilustrez ideea de singurătate cu o lucrare puţin cunoscută. Un tablou în guaşă, intitulat „Strada singurătăţii”, semnat Carolina Soledad Salvatierra. Nu cunosc detalii despre autoare, dar numele ei, Soledad, aparent prevestea:
ARTHUR RIMBAUD LA NEW YORK. David Wojnarowicz surprinde sugestiv singurătatea în seria fotografică „Arthur Rimbaud la New York”. Portretul poetului francez, la sfârşitul secolului al XIX-lea, se materializează peste un personaj, într-o varietate de locaţii. Inclusiv în metroul aglomerat. Wojnarowicz creează un poem despre o formă contemporană a singurătăţii. Singurătatea în mulţime, singurătatea urbană. Ironia este că metrpolele, pline de oameni, reprezintă unul dintre spaţiile singurătăţii în vremurile noastre.
În secolul conexiunilor tehnologice, omul se simte izolat. Pe platformele sociale, o singurătatea reală persistă. În marile oraşe, aglomeraţi în mijloacele de transport în comun, constatăm că nu întotdeauna proximitatea fizică este un remediu. Ne simţim insignificanţi, ca şi cum nu am exista. Aceşti oameni se aseamănă cu Arthur Rimbaud, ca şi cum n-ar fi cunoscut existenţa altora, irelevanţi chiar şi în propria lor lume.
OAMENI DE NICĂIERI. Cântecul Beatles-ilor povesteşte existenţa unei femei simple, Eleanor Rigby. Singură, lângă o biserică, adunând ofrande. Singură, moare într-un loc liniştit, idilic. La fel mor şi oamenii singuratici din cartierele dormitor ale metropolelor sau cei ce nu au primit o soartă favorabilă, pe trotuare, sub luminile urbane strălucitoare. Sunt toţi ca omul din versurile lui John Lennon şi Paul McCartney din „Omul de nicăieri”. Oameni fără identitate, pe care nimeni nu-i observă. Asemănători lui Rimbaud, trec neobservaţi.
Oamenii folosesc rețele sociale, dar se simt singuri. Tiktokerii sunt fascinați de Chavela Vargas, dispărută cu patru ani înainte de apariția reţelei. Împreună cu ea, au readus în atenție un cuvânt care conţine o lume întreagă: Soledad! Asemănător cu „saudade”, un cuvânt portughez, considerat intraductibil. Chavela Vargas deschide tainele acesteia.
@chavelavargas_ #chavelavargas #soledad #lesbica #México #música ♬ Chavela Vargas Soledad - Chavela Vargas
DORUL – SENTIMENTUL ROMÂNESC AL SINGURĂTĂŢII. Soledad, saudade… Echivalentul românesc reflectă perfect aceste cuvinte, adăugând o subtilă ironie. Dacă din portughez sau spaniol nu se vede o cale de ieşire, din dor există una, un alt dor. În singurătate e dragostea şi lipsa acesteia, comunicarea şi împărtăşirea reciprocă. Maria Tănase surprinde unicitatea, tulburătoare, a sentimentului românesc al singurătăţii.
