Scriitorul Matei Vișniec, invitat de prestigiu al evenimentului „Întâlnirile SpectActor” din 2025. Scriitorul și jurnalistul cultural Matei Vișniec va dialoga cu Nicolae Coande, marți, 18 martie, de la ora 17:00, la Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național din Craiova. În data de 19 martie, de la ora 19:00, va participa la premiera spectacolului „Țara lui Gufi”, adaptat din opera sa literară, sub regia lui Dan Tudor.
Matei Vișniec – un autor prolific
Născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuți, județul Suceava, Matei Vișniec și-a început cariera literară cu publicații în revista „Luceafărul” în 1972. Debutul său editorial a avut loc în 1980 cu volumul „La noapte va ninge”, apărut la Editura Albatros. În 1987, a emigrat în Franța, solicitând azil politic. Până în 2022, a desfășurat o activitate de jurnalist la Radio France Internationale, alternând între Franța și România după 1989.
Opera sa cuprinde numeroase volume de poezie, articole, șase romane, o culegere de nuvele și peste 60 de piese de teatru. A fost distins cu numeroase premii, printre care se numără Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1984) pentru volumul „Înţeleptul la ora de ceai”, Premiul Academiei Române și Premiul pentru întreaga activitate al Uniunii Teatrale din România (UNITER).
Recunoaștere internațională
Activitatea sa a fost recunoscută și apreciată în Franța prin numeroase premii, inclusiv premii ale presei la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, Premiul european acordat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici sau Premiul de literatură europeană Jean Monnet, pentru romanul „Negustorul de începuturi de roman”. În 2021, a fost decorat cu Ordinul Național al Meritului în grad de cavaler de către președintele francez Emmanuel Macron.
Piesele sale, traduse în peste 30 de limbi, au fost interpretate pe scenele unor importante teatre europene, inclusiv Teatrul Rond Point des Champs Elysées (Paris), Teatrul Stary (Cracovia), Teatrul Piccolo (Milano), Teatrul Regal (Stockholm), Teatrul Young Vic (Londra), Teatrul Național (Istanbul), Teatrul Maxim Gorki (Berlin), Teatrul Național (Sofia), Teatro Stabile (Torino) și Teatrul Amalia (Salonic).
După 1989, Matei Vișniec a fost unul dintre autorii cei mai jucați în România, având spectacole montate pe scenele naționale, precum și în alte orașe ale țării. Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a montat mai multe spectacole bazate pe piesele sale, printre care:
- Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (regie Mircea Cornişteanu)
- Hotel Europa complet (regie Șerban Puiu)
- Occident Express (regie Alexandru Boureanu)















