Biblioteca „Aman” organizează evenimente educative marți, 8 aprilie și joi, 10 aprilie, sub tema „Ecologie în practică”.
Elevii din clasele IX D, IX E, IX A și X A ai Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” vor participa la aceste activități, coordonate de profesorii Ana Maria Vlad, Verona Popa, Otilia Ștefan și Otilia Grigore. Moderatorii evenimentelor vor fi bibliotecarii Mădălina Băileșteanu și Sofia Ică, din cadrul Secției Mediatecă.
Programul cuprinde:
- vizionarea filmului documentar „În căutarea surselor de apă”, o producție Discovery Channel,
- discuții pe teme ecologice, stimulând gândirea critică, compasiunea pentru mediul ambiant și implicarea activă în conservarea resurselor naturale.
Obiectivele acestor activități sunt de a evidenția importanța educației ecologice în formarea unor tineri responsabili, conștienți de impactul propriilor acțiuni asupra mediului și gata să contribuie la o dezvoltare durabilă. Prin dialog și analiză, elevii vor avea șansa de a înțelege complexitatea problemelor ecologice globale și de a identifica soluții eficiente.















