Locul fostei instituții pentru mame și copii St Mary, din Tuam, în apropiere de Galway, Irlanda. Fotografie: Paul Faith / AFP / Profimedia
În 2014, în Irlanda au fost descoperite rămășițele a 796 de copii îngropați în secret într-o fosă comună. Acești minori, născuți în afara căsătoriei, au fost separați de mamele lor și plasați într-o instituție religioasă. Catherine Corless, cea care a făcut descoperirea, a luptat ani de zile pentru a aduce la lumină acest scandal. După mai bine de un deceniu, se preconizează desfășurarea primelor exhumări, potrivit unor surse media.
„A fost un efort susținut”, a declarat Catherine Corless, în vârstă de 71 de ani, pentru o agenție de presă.
În această săptămână, experții vor delimita perimetrul fostei gropi de la casa St Mary a surorilor de la Bon Secours. Scopul este inițierea săpăturilor în luna iulie.
Totul a început în 2014, când Catherine Corless a descoperit dovezi ale decesului a 796 de copii, de la nou-născuți până la copii de nouă ani, într-o instituție din apropiere de Dublin.
Investigațiile ei au scos la iveală o fosă comună. „Nu existau înregistrări funerare, cimitir, statui sau cruci, absolut nimic”, și-a amintit aceasta.
Mai mult, „în primii ani, nimeni nu m-a ascultat… Am implorat: scoateți acești copii din pământ, dați-le o înmormântare creștină la care au avut dreptul”, a relatat ea. Eforturile ei au fost în zadar.
Dezvăluirile lui Catherine Corless au provocat un șoc în Irlanda, punând în lumină tratamentul abuziv aplicat copiilor născuți în afara căsătoriei.
De-a lungul zecilor de ani, societatea, statul și Biserica Catolică au trimis femeile însărcinate necăsătorite în orfelinate. După naștere, copiii erau adesea separați de mame și adoptați.
În urma dezvăluirilor, au fost demarate anchete naționale. Acestea au arătat că peste 56.000 de femei și 57.000 de copii au trecut prin 18 astfel de orfelinate între 1922 și 1998. Aproximativ 9.000 dintre acești copii au pierit.
Unele orfelinate erau finanțate și conduse de autorități locale, altele de ordine religioase catolice. Instituția din Tuam era sub administrarea surorilor Bon Secours.
„Toți acești copii au fost botezați, dar Biserica a ignorat problema. Pentru ei, nu conta: erau ilegitimi, punct”, a afirmat Corless.
În ciuda găsirii primelor rămășițe umane în 2016 și 2017, abia în 2022 a fost adoptată o lege care a permis exhumările. În 2023, o echipă a fost desemnată să efectueze operațiunile din Tuam. Misiunea e să găsească, să identifice și să îngroape cu demnitate rămășițele.
Vor fi prelevate probe ADN de la persoanele care pot atesta o legătură cu bebelușii.
„Nu am crezut niciodată că voi vedea această zi! Atâtea obstacole au fost depășite”, a spus Catherine Corless. Dar este conștientă că exhumările nu vor rezolva toate problemele. „Chiar dacă vom putea identifica unele rămășițe, acest lucru nu va aduce pace tuturor”, a recunoscut aceasta.