Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că instituțiile financiare internaționale au considerat primul pachet de împrumuturi un progres semnificativ pentru România. „Ne-am asigurat fonduri la dobânzi reduse”.
„A doua zi de la lansarea emisiunii de fonduri, am observat o îmbunătățire percepției piețelor financiare față de România. Toate titlurile plasate au fost rapid absorbite. Am obținut, astfel, dobânzi mai mici, reducând riscul pentru România și generând economii semnificative. Estimam economii de peste 200 de milioane euro în dobânzi pe o perioadă de 14 ani.”
Referitor la primul pachet fiscal aprobat în Parlament, Ilie Bolojan a subliniat două obiective importante: „restrângerea deficitului bugetar” și „creșterea veniturilor publice”.
Șeful Guvernului a precizat că evoluția bugetară a țării va depinde de măsurile adoptate, de implementarea lor eficientă și de menținerea disciplinei financiare în perioada următoare, evitând măsurile populiste.
Foto: Alexandru Dobre – Mediafax