În acest articol, voi discuta despre o triumvire românească de exploratori și navigatori a căror nume au devenit legende în istoria geografiei globale. Fiecare dintre aceștia a reprezentat o lecție de devotament, rigoare și curaj, alimentată de dorința de aventură. Despre Emil Racoviță am aflat încă din perioada școlii generale la Liceul din Roman; despre Mihai Tican Rumano am descoperit la o întâlnire pregătitoare pentru “Anul Internațional al Tineretului”/1985, organizată în capitala Etiopiei în vara anului 1981; iar despre Julius Popper am aflat recent, urmărind un documentar interesant transmis de postul public de televiziune.
*Julius Popper (1857-1893), originar din București, a studiat la Paris în domeniile fizicii, ingineriei, geografi i și etnografiei. Era un poliglot fluent în numeroase limbi: franceză, portugheză, spaniolă, engleză, germană, italiană, greacă, latină și idis. A inițiat primele expediții în Orientul Mijlociu, apoi în India, China și Japonia. A continuat explorările, ajungând în Siberia, Alaska, Statele Unite, Canada, Cuba și Mexic. De etnie evreiască, a solicitat în 1881 cetățenia română, fiind născut și crescut în București, însă cererea i-a fost refuzată; profund deziluzionat, a părăsit România și nu s-a mai întors niciodată. În 1886, Julius Popper a fost contactat de guvernul argentinian, care l-a invitat în Tierra del Fuego pentru a descoperi zăcăminte de aur. Fusese supranumit “conquistador-ul român al Argentinei”. Locuri din zonă i-au fost denumite în limbaj românesc, precum: Carmen Sylva; Ureche; Sinaia.
Julius Popper: Foto: autor necunoscut – Genocidio Ona, domeniu public,
Visul său următor era de a ajunge în Antarctica; în 1893, vaporul “El Explorador” îl aștepta în portul Buenos Aires pentru a începe expediția, însă acesta a decedat pe 6 iunie același an (din motive necunoscute) în casa sa din Buenos Aires.
Notă importantă: anumite elemente privind activitatea sa în Tierra del Fuego au fost prezentate într-un comunicat al “Academiei Române”, intitulat Viziunea românului Julius Popper asupra cercetării Antarcticii în perioada șederii sale în Argentina (1886-1893), prezentat la “Biennial Conference, Global Antarctic”, Universitatea Kobe, Japonia, 18-19 noiembrie 2021.
*Emil Racoviță (1868-1947) s-a născut la Iași, mama sa, Eufrosina, fiind o pianistă talentată, iar tatăl, Gheorghe Racoviță, provenind dintr-o familie veche de boieri moldoveni și fiind membru fondator al societății literare “Junimea”. A urmat școala la Iași, fiind elev al lui Ion Creangă, iar studiile liceale le-a continuat la “Institutele Unite”, având profesori precum istoricul Alexandru D. Xenopol, chimistul Petru Poni și geologul Grigore Cobălcescu. A frecventat Facultatea de Drept și cea de Științe ale Universității “Sorbona” din Paris.
În august 1897, Racoviță pleca din Anvers cu nava Belgica, împreună cu oameni de știință belgieni, norvegianul Roald Amundsen (ca ofițer secund), medicul american Frederick Cook, meteorologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul polonez Henryk Arctowski – în explorarea Antarcticii; în timpul opririlor din Chile și Strâmtoarea Magellan, a realizat cercetări complexe asupra florei și faunei zonale. În perioada martie 1898-februarie 1899, nava echipată cu laboratoare de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie a fost blocată între ghețari. În acele luni, savanții au consemnat cercetări valoroase, publicate în peste 60 de volume. Racoviță a studiat viața balenelor, pinguinilor și a păsărilor antarctice, devenind cunoscut ca descoperitorul balenei cu cioc.
Într-o conferință la “Ateneul Român” din București, la 8 decembrie 1900, a rememorat expediția: “Sub vârtejul zgomotului, în vâltoarea gheții care ne învăluia, în întunericul zăpezii ce ne umbrea vederea, ne simțeam atât de pierduți și de singuri, încât speranța ne părăsea, iar singurul nostru sprijin era sentimentul datoriei.”
În 1904, Racoviță a vizitat Insula Mallorca, descoperind în peștera Cueva del Drach noi specii de crustacee. În anii următori, a explorat peșteri pe versanții Munților Pirinei, elaborând în 1907 “Eseu despre problemele biospeologiei”, prima lucrare mondială dedicată acestui domeniu. Emil Racoviță a decedat la 17 noiembrie 1947.
*Mihai Tican Rumano (1893-1967) s-a născut în comuna Berevoiești, județul Argeș. La 15 ani, a început ca vânzător în Câmpulung Muscel, apoi a fugit la București, urcând spre Brăila și Constanța, unde a lucrat o scurtă perioadă. S-a îmbarcat ca ajutor de bucătar pe un vas sub pavilion italian. După câteva luni de muncă ca vânzător la Napoli, a călătorit până în Mogadiscio, și apoi în Argentina, unde a stat 14 ani plini de aventuri, fiind hamal, șofer și publicist. Melanjul său de limbi includea spaniolă, franceză, portugheză și greacă, fiind autodidact și talentat.
Motivat de pasiunea pentru drumeții, din Argentina a explorat Mexic, Canada, Australia, Noua Zeelandă și Caraibe. La 19 ani, a început să publice jurnale de călătorie în ziare și reviste argentiniene, asumând pseudonimul “Rumano” sau “Românul”. În 1923, a realizat o expediție de 13 luni în Africa, vizitând Senegal, Mauritania, Guineea, Sierra Leone, Coasta de Fildeș, Congo, Angola, Nigeria, Gabon și Liberia. În 1925, a efectuat o expediție cinegetică pe fluviul Congo. În 1930, la Barcelona, a publicat primele memorii de călătorie intitulate Vietatea Albului în țara Negrului.
Mihai Tican Rumano: Foto: Biblioteca Virtuală de Presă Istorică, Ministerul Culturii din Spania, domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=163305998
În 1931, s-a stabilit în România și a devenit redactor la Universul. În 1932, a devenit membru al “Societății Scriitorilor Români” și a păstrat relații apropiate cu personalități precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu și Mihail Sadoveanu. În decembrie 1934, a plecat într-o expediție pe ruta Istanbul – Marea Marmara – Egee – Pireu – Beirut – Haifa – Alexandria – Port Said – Marea Roșie – Djibouti – Etiopia, publicând de această dată volumul Abisinia. Ca recunoaștere a valorii sale, împăratul Haile Selasie i-a conferit gradul de Ofițer și decorația “Steaua Etiopiei”.
Mihai Tican Rumano a încetat din viață la 20 martie 1967, la București, din cauza unor probleme de sănătate.
Voi încheia acest articol cu câteva citate celebre despre călătorie: “Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină.” (Sfântul Augustin); “Călătoriile te lasă fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor.” (Ibn Battuta); “Călătoriile te fac umil. Îți dai seama de mărimea locului tău în lume.” (Gustave Flaubert); “A călători înseamnă a fi viu.” (Hans Christian Andersen); “Să călătorești înseamnă să descoperi că alte țări sunt doar o iluzie.” (Aldous Huxley); “Nu există teritorii străine, doar călătorul este străin.” (Robert Louis Stevenson).
La final, un vechi proverb românesc adaptat pentru acești exploratori: “Călătorului îi șade bine cu drumul”.
Autor: Dan Mihai Bârliba