Până în 2019, Victor Jeans Zavala, în vârstă de 68 de ani, din Peru, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Italia, unde s-a mutat în 1998, stabilindu-se în Milano. Până atunci, era angajat într-o firmă de curățenie și avea documente de ședere stabilite, însă un accident a schimbat radical circumstanțele sale. Zavala a fost lovit de un scuter, și-a fracturat piciorul și de atunci a pierdut locul de muncă, permisul de ședere și accesul la servicii medicale.
Bolnav de artrită reumatoidă, el nu își mai poate permite medicamentele de care are nevoie, fiind sprijinit de voluntari pentru tratament. El explică că se confruntă cu rigiditate la mâini și picioare, iar eforturile de a-și recupera documentele pentru dreptul la sănătate eșuează, deoarece agenția de ocupare a forței de muncă refuză să angajeze persoane peste 30 de ani.
Această situație reflectă o problemă mai largă în Italia, unde aproape 600.000 de străini de peste 60 de ani întâmpină dificultăți în accesul la servicii medicale. Acest segment de populație, format din migranți de primă generație care au lucrat decenii în Italia, îmbătrânește fără protecții suficiente, într-un context în care fenomenele de sub-diagnosticare, utilizare inegală a serviciilor și intreruperi de tratament sunt frecvente.
Conform unui raport al Institutului Național Italian de Sănătate, analizând populația de migranți, 7,6% dintre cetățenii străini de peste 60 de ani suferă de deficiențe cognitive. Chiar dacă sunt înregistrați în sistem, resursele pentru acești pacienți sunt limitate, fiind disponibile doar pentru 6,7% dintre centre materiale informative multilingve, pentru 10,5% interpreți personali și pentru 37,3% medieri culturali. Rețele familiale în cazul migranților sunt, de asemenea, mai fragile, ceea ce limitează și mai mult accesul lor la îngrijiri medicale.
Medicii din Milano evidențiază faptul că și acești pacienți se confruntă cu probleme similare cu cele ale cetățenilor italieni în vârstă: boli cardiovasculare, diabet, gripă și necesitatea vaccinurilor. Totuși, barierele lingvistice complică adesea investigarea și tratamentul. Mari dificultăți se întâlnesc în cazul celor fără permis de ședere, în special după vârsta de 65 de ani.
Pentru migranții cu permis de ședere obținut prin reunirea familiei, situația devine dificilă după această vârstă, întrucât asistența medicală nu mai este gratuită și costurile pot ajunge până la minimum 2.000 de euro anual. În trecut, prețurile minimale erau de circa 387,34 euro pe an. Această creștere semnificativă complică tratamentul pentru afecțiuni cronice, precum glaucom sau diabet, necesitând adesea intervenții care pot fi amânate din cauza costurilor.
Exemplele din Italia arată că pacienți cu boli cronice, precum cel din Milano sau din Trieste, unde persoanele fără permis de ședere beneficiază de asistență gratuită, se confruntă cu probleme financiare majore pentru tratament. La Casa Donk din Trieste, un centru dedicat persoanelor fără permis de ședere, costurile pentru medicamente și tratamente depășesc adesea bugetele limitate ale pacienților, mulți fiind și șomeri.
În cazul migranților vârstnici cu permit de ședere valabil, după 65 de ani, cheltuielile pentru asistență medicală privesc și mai mult persoane vulnerabile. Dacă anterior costurile minimale reprezentau mai puțin de 400 de euro pe an, din 2024 acestea pot ajunge la cel puțin 2.000 de euro, punând în pericol accesul la tratament pentru cei cu resurse limitate.
Medicii subliniază faptul că depistarea timpurie a bolilor cronice, precum diabetul sau hipertensiunea, este vitală pentru prevenirea complicațiilor, însă barierele financiare și lingvistice amplifică riscul ca aceste afecțiuni să fie descoperite numai în stadii avansate. Costurile pentru tratament pot deveni inabordabile pentru pacienții cu venituri reduse, ceea ce crește riscul de complicații grave sau deces.
Ridicarea obstacolelor în accesul la sănătate pentru populația migrantă în vârstă rămâne o prioritate, dat fiind numărul în creștere al persoanelor vulnerabile din acest grup în Italia, unde piețele de sănătate trebuie să facă față unor provocări sociale și economice accentuate.