Fostul diplomat Mircea Răceanu, supranumit unul dintre cei mai competenți diplomați români, a încetat din viață pe 25 aprilie 2026, la vârsta de 90 de ani. Răceanu a fost condamnat la moarte în 1989 pentru spionaj în favoarea SUA, dar condamnarea i-a fost ulterior comutată la 20 de ani de închisoare, în contextul presiunilor internaționale și a datelor despre activitatea sa de agent dublu. În 2000, a fost reabilitat oficial, iar în 2002, i s-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de comandor.
Recrutat de CIA în 1975 și prins în flagrant în 1989
Mircea Răceanu a fost recrutat de CIA în 1975, în timpul perioadei în care lucra la Ambasada României de la Washington, fiind monitorizat și de Securitate încă din anii ’80. În 1989, a fost prins în flagrant de Securitatea română în timpul unei acțiuni la Ambasada SUA, fiind oprit pe stradă în timp ce conducea mașina. În timpul percheziției i-au fost descoperite documente cu informații secrete și note pentru americani, precum și copii ale unor informări privind participarea României în Tratatul de la Varșovia.
Potrivit unui expert, istoricul Stejărel Olaru, Securitatea instalase camere foto-video în apartamentul lui Răceanu, iar o cameră montată în tavan îl fotografia și filma în timp ce scria note la masă. Ancheta arăta că în 1987, Securitatea avea deja dovezi suficiente pentru a suspecta activitatea sa de spionaj.
Contextul politic și motivele condamnării
Răceanu a fost condamnat la moarte pentru trădare și spionaj în luna iulie 1989, condamnare care, după intervenții politice, a fost reducă la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în octombrie același an. Motivul oficial al comutării a fost politic. În octombrie 1989, președintele SUA, George Bush, a adresat o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, solicitând grațierea lui Răceanu, iar Ceaușescu, în semn de prudență, a făcut această modificare.
Deși la interogatoriu Răceanu a afirmat că nu și-a trădat țara, ci doar regimul, Securitatea avea suspiciuni mai vechi referitoare la activitatea sa. În timpul anchetei, a fost pus să identifice persoane cu care colaborase sau despre care avea informații, fiind analizate rapoarte și fotografii. În timpul cercetărilor, s-a descoperit că fusese și informator al Securității, recrutarea sa fiind realizată atât de Direcția a III-a, cât și de Direcția de Informații Externe (DIE), pentru care a lucrat între 1963 și 1987.
Activitatea ca agent dublu și impactul asupra sistemului
Acordul de colaborare cu CIA, care a început în 1975, a oferit serviciilor de informații occidentale o perspectivă valoroasă asupra sistemului comunist românesc. Răceanu a avut acces la documente importante, inclusiv rapoarte ale diplomaților români din Washington, și a furnizat informații care pot fi considerate de interes strategic pentru SUA.
În documentele sale, existând afirmații despre acoperirea de către Securitate a multor oficiali de la MAE, se sugerează că între 1980 și 1989, o proporție semnificativă din angajații instituției putea avea legături cu poliția politică. De fapt, dosarele din arhivele Securității, inclusiv cel al MAE, au fost cel mai probabil distruse și nu mai sunt accesibile pentru confirmări oficiale.
Perioada post-revoluționară și relația cu autoritățile române
După 1989, Răceanu a efectuat demersuri pentru a fi reabilitat și reintegrat în structurile oficiale ale MAE. În 1990, a cerut reîncadrarea, însă a fost nevoie de o decizie în instanță. În discursul politic al anilor ‘90, racolarea sa a fost plauzibil considerată o consecință a influenței majoritare a ofițerilor de securitate și a provocarilor politice, iar autoritățile au preferat să-l scoată din țară, considerându-l o victimă sau un trădător.
În final, în 2000, conducerea statului a anulat oficial condamnarea, iar doi ani mai târziu, în 2002, Răceanu a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit”. Aceasta s-a întâmplat într-un context în care România înainta spre aderarea la NATO și încerca să îndepărteze urmele trecutului comunist.
Arhivele și documentele despre activitatea sa
Dosarul de obiectiv al MAE, care ar fi putut oferi imagini clare despre activitatea sa, nu mai există, fiind cel mai probabil distrus. În anii ’90, Răceanu susținea că i-a dezvăluit candidaților la conducerea statului, precum Ioan Mircea Pașcu și Teodor Meleșcanu, calitatea de agent al Securității și a acuzat o majoritate a angajaților MAE de legături cu poliția politică, cifre ce nu pot fi verificate însă pentru acuratețe.
În perioada comunistă, MAE acționa ca un segment al poliției politice, iar după 1989, această situație nu s-a schimbat integral, conform unor specialiști în arhive și istorie. Dosarele din arhivele Securității, inclusiv cele ale MAE, sunt acum inaccesibile, sugerând o ștergere sistematică a urmelor activităților de spionaj ale diplomatului.
Moștenirea și impactul în spațiul public
La Washington, Răceanu a obținut cetățenia americană în 1992 și a devenit o voce activă în dezbaterile despre moștenirea Securității în România. A scris volume, inclusiv „Infern 89”, și a realizat studii despre relațiile bilaterale româno-americane. În ultimele decenii, a fost considerat unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniu, deținând un portofoliu de lucrări și analize care încă influențează percepția asupra trecutului.
Mircea Răceanu rămâne parte a istoriei românești ca singurul diplomat arestat pentru spionaj în timpul regimului comunist, fiind figura unei politici de espionaj dublu care a avut consecințe pe termen lung pentru sistemul de informații din țară.