Arta vieții japoneze (Editura Litera)
O carte excelent ilustrată, dedicată iubitorilor Țării Soarelui Răsare și celor dornici să descopere cultura, gastronomia și arta populară niponă.
Un ghid de călătorie, dar mult mai mult decât atât. Cu texte inteligente și imagini fascinante, Arta vieții japoneze te captivează, trezind sau reînnoind dragostea pentru această țară insulară unică.
Albumul îmbină trecutul, prezentul și viitorul Japoniei, oferind informații despre tradiții, artă, religie, arhitectură, caligrafie și tehnologie. O călătorie fascinantă, de la muntele Fuji la karaoke, de la delicatele flori de cireș la teatrul japonez, de la literatura și moda niponă la fenomenele manga și anime.
Cartea prezintă succint un loc îndepărtat, o cultură diferită de a noastră, plină de mister pentru străini.
Japonia, prin detaliile ei, transmite dorința de echilibru existențial, de simplitate și complexitate, de păstrare a unui spirit unic, reflectat în film, muzică, grădini, scriere, bucătărie, arte marțiale și viața de noapte vibrantă din marile orașe. Toate acestea, pentru o mai bună înțelegere a acestei culturi unice.
Cu ochii asupra ta (Samantha M. Bailey, Editura RAO)
Un thriller semnat de Samantha M. Bailey, autoarea bestsellerului Fata de pe peron, care te va menține captivat de la început până la sfârșit.
O carte care construiește o atmosferă tensionată, fără să se lungească inutil sau să complice acțiunea.
Sarah și Daniel, un cuplu recent mutat la Vancouver, angajează o dădacă, Holly, pentru fiul lor. Holly este o tânără fermecătoare, care pare ideală pentru cei mici.
Relația pare perfectă – Sarah și Holly au o comunicare excelentă în ceea ce privește creşterea şi educarea lui Jacob. Totuşi, Sarah, o fire precaută, decide să urmărească îndeaproape fiecare mişcare a dădǎcii pentru a confirma buna ei intenţie.
Ceea ce descoperă nu face decât să intensifice suspansul. Cine este cu adevărat Holly Monroe şi ce secrete ascunde?
O carte misterioasă, în care o străină aparent inocentă tulbură familia care încearcă să construiască o nouă viaţă într-un oraş nou.
Cât de periculoasă este Holly? Este Sarah prea paranoică? Când Sarah descoperă camere ascunse, totul se complică şi ea trebuie să protejeze familia cu orice preţ. Cine este adevăratul inamic?
Cu ochii asupra ta este o lectură captivantă și plină de suspans, cu personaje bine conturate.















