Perioada de internship este martie – iulie 2026, pentru o durată de 5 luni, fiind un stagiu remunerat cu o indemnizație lunară. Locurile disponibile sunt în Bruxelles, Luxemburg sau în birourile Parlamentului European din statele membre.
Pot aplica persoane cu vârsta de peste 18 ani, absolvenți ai unei diplome universitare de licență (minim 3 ani de studii) și candidați cu bune cunoștințe de limba engleză sau franceză.
Termenul final pentru depunerea candidaturilor este 31 octombrie 2025.
„Pentru tinerii din România, un stagiu la Parlamentul European reprezintă o oportunitate de învățare despre democrație, responsabilitate și colaborare la nivel european”, a afirmat Gabriela Firea pe pagina sa oficială de Facebook.
Europarlamentarul evidențiază faptul că pentru mulți români, programul Schuman a fost primul pas către o carieră europeană, o experiență care le-a schimbat percepția și le-a întărit încrederea în propriile capacități.
„Voiendor în permanență aceste programe pentru că sunt oportunități reale, nu privilegii, ce pot deschide noi drumuri și pot influența destinul. Mulți dintre foștii stagiari români au devenit jurnaliști, funcționari, experți sau cadre didactice, inspirând generații noi”, a adăugat Firea.

















